În teoria criminologiei s-au purtat ÅŸi se mai poartă încă discuÅ£ii cu privire la obiectul ÅŸi domeniul criminalităţii ÅŸi, implicit al criminologiei, în special în lucrările de sociologie criminală ca ramură a sociologiei generale, în care conceptele dreptului penal aplicabile în criminologie sunt lăsate pe plan secund, considerându-se că este crimă ÅŸi criminalitate orice încălcare a normelor juridice ÅŸi a normelor sociale, find astfel mult extins domeniul criminologiei.

 

În această concepÅ£ie, aparÅ£in criminalităţii ÅŸi criminologiei, pe lângă încălcările legii penale, ÅŸi încălcările legii civile (delicte civile), administrative (contravenÅ£ii disciplinare) ÅŸi sociale, aÅŸa-zisele “acte de devianţă”, ceea ce constituie o exagerare. O atare extindere nu poate fi acceptată, chiar denumirile de “crimă”, “criminalitate”, “criminologie”, fac trimitere evidentă la fapte grave, deosebit de periculoase, care atrag pedepse grave, iar nu sancÅ£iuni uÅŸoare (contravenÅ£ionale, disciplinare, civile).

 

În doctrina română  au fost formulate următoarele trăsături specifice ale criminalităţii :
-criminalitatea – este un fenomen social, care constă într-un ansamblu de infracÅ£iuni (crime), care au avut loc într-un anumită Å£ară (regiune) ÅŸi un timp dat (an, decadă); aceasta constituind o realitate obiectivă ÅŸi observabilă; împrejurarea că infracÅ£iunile (crimele) nu sunt doar fenomene sociale, ci ÅŸi juridice, din moment ce sunt consacrate prin dispoziÅ£ii penale de încriminare;
-criminalitatea – este un fenomen antisocial, care se pedepseÅŸte, iar înainte de a fi pedepsită de lege, criminalitatea este oprită de conÅŸtiinÅ£a socială, fapta fiind, prin conÅ£inutul său, antisocială, contrară intereselor legitime ale societăţii (cum sunt, în mod evident, trădarea de Å£ară, omorul, furtul,, distrugerea unor bunuri) considerate ca atare înainte de a fi incriminate de legea penală   .
-criminalitatea este un fenomen unitar, deÅŸi la prima vedere, criminalitaea constă într-o mare diversitate de fapte – de la vătămări corporale ÅŸi omoruri până la fapte contra regulilor de convieÅ£uire socială – toate acestea au o trăsătură comună, constând în aceea că prezintă un pericol social grav, care, în concepÅ£ia legiuitorului, pot fi combătute numai prin aplicarea unei pedepse, prin descrierea ÅŸi clasificarea riguroasă a faptelor ce constituie infracÅ£iuni – în legea penală – criminalitatea alcătuieÅŸte un domeniu bine delimitat ÅŸi distinct de alte încălcări ale legii (cum sunt contravenÅ£iile, abaterile disciplinare în consecinţă numai astfel – prin descrierea ÅŸi individualizarea faptelor ce constituie infracÅ£iuni, în legea penală – criminalitaea devine un obiect propriu de studiu al criminologiei.

 

Ca fenomen social distinct, criminalitatea prezintă următoarele trăsături specifice:
a)Caracterul social de masă, în sensul că are o anumită frecvenţă, în anumite forme de exprimare, frecvenţă care poate fi înfăţiÅŸată în cifre, ceea ce justifică utilizarea unor metode statistico-matematice pentru elaborarea concluziilor referitoare la dinamica ÅŸi structura criminalităţii, la prognoze ÅŸi măsurări pentru prevenirea ÅŸi combaterea criminalităţii la scara întregii societăţi .

 

b)Caracterul de fenomen uman complex, cu valenÅ£e predomint bio-psiho-sociale. Majoritatea autorilor recunosc faptul că nu pot fi explicate comportamentul infracÅ£ional ÅŸi diversitatea modalităţilor de concretizare prin reducerea analizei doar la unul sau la unii dintre factorii de influenÅ£are, fiind necesară recunoaÅŸterea rolului unui complex cauzal, de la factorii generali de mediu (social, biologic ÅŸi psiho-moral), până la particularităţi strict individuale.

 

c)Caracterul evolutiv, care exprimă ideea persistenÅ£ei fenomenului infracÅ£ional, dar în structura ÅŸi în dinamica diferite de la o epocă la alta, de la o Å£ară la alta sau de la o zonă geografică la alta.

 

d)Caracterul nociv pentru societate, exprimat în periculozitatea socială a infracÅ£iunilor ÅŸi infractorilor pentru valorile sociale ÅŸi individuale ocrotite de normele dreptului ÅŸi ale moralei, pentru întregul sistem de valori consacrate de cultura si civilizaÅ£ia umană.

 

e) Caracterul variat al criminalităţii, care derivă din varietatea infracÅ£iunilor încriminate prin legea penală ÅŸi varietatea formelor de exprimare concretă a infractorilor prin infracÅ£iunile săvârÅŸite. AÅŸa cum nu există doi oameni (indivizi) identici, tot aÅŸa nu există două infracÅ£iuni, chiar de acelaÅŸi tip identice.

 

f) Caracterul cauzal (condiÅ£ional) constând în aceea că fiind un fenomen cu manifestări fizico-sociale, criminalitatea nu poate exista în afara unui proces cauzal, nu poate fi de natură necondiÅ£ională, cauzală.