Parlamentul adoptã: legi constituţionale, legi organice, legi ordinare, regulamente şi moţiunea de cenzurã. In afara acestor acte, preşedinţii celor douã Camere au dreptul de a adopta, sau, dupã caz de a emite o serie de acte prin care se concretizeazã diferite atribuţii conferite acestora, îndeosebi prin regulamente, respectiv: avize, rapoarte, decizii, adrese şi hotãrâri. Actele juridice ce emanã de la organele interne de lucru ale Camerelor sau de la organele de conducere ale acestora sunt fãrã îndoialã manifestãti de voinţã ale unor subiecte de drept public sãvârşite în scopul de a da naştere unor efecte juridice, adicã de a crea drepturi şi obligaţii.

Legea poate fi definitã ca fiind actul juridic iniţiat potrivit Constituţiei şi adoptat de cele douã Camere corespunzãtor procedurii legislative regulamentare, promulgat de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial.
Trãsãturile legii ca act normativ sunt:
-este un act al Parlamentului adoptat de acesta potrivit unei proceduri solemne;

-conţine reguli sau prescripţii de conduitã socialã general-obligatorie şi impersonale, a cãror respectare este asiguratã la nevoie prin forţa de constrângere a statului;
-exprimã voinţa generalã a unei colectivitãţi.
In raport de procedura iniţiativei legislative, a votãrii, a obiectului reglementãrii cât şi al procedurii intrãrii în vigoare, legile sunt: legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

O altã categorie de acte juridice emise de Camerele Parlamentului o constituie hotãrârile. Prin hotãrârile Parlamentului se aprobã şi regulamentele.

Hotãrârile pot fi normative sau individuale. Este de domeniul hotãrârilor celor douã Camere, sã reglementeze activitãţile interne ale acestora şi sã producã efecte juridice interne.1)
Intre legi şi hotãrârile normative ale Parlamentului nu existã nici o asemãnare, ci dimpotrivã, deosebiri esenţiale, astfel:
a)au o forţã juridicã inferioarã legii;
b)nu parcurg toate fazele procedurii legislative;
c)nu sunt supuse procedurii promulgãrii, nu fac obiectul verificãrii constituţionale a Curţii Constituţionale.

 

Conceptul de moţiune. Categorii de moţiuni.
Prin moţiune se înţelege o "hotãrâre  a unei adunãri, aprobatã prin vot, prin care aceasta îşi exprimã atitudinea, doleanţele sau revendicãrile în anumite probleme majore".

 

Acest termen de moţiune este în general utilizat la denumirea unor hotãrâri ale Parlamentului prin care se exprimã atitudinea acestuia într-o problemã pusã pe ordinea de zi. Moţiunea este adoptatã doar ca instrument de exprimare a unei poziţii a Parlamentului sau a Camerelor. Ca atare, moţiunile nu sunt susceptibile sã reglementeze relaţii sociale, chiar circumstanţiale la sfera de activitate internã a Camerelor sau a Parlamentului, pe când prin hotãrâri este posibil acest lucru.
Spre deosebire de hotãrâri al cãror obiect este divers, moţiunile se adoptã practic în trei situaţii:
a)pentru exprimarea poziţiei Camerei cu privire la problema ce a fãcut obiectul unei interpelãri (art. 111 al. 2 din Constituţie);
b)în legãturã cu angajarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa comunã, asupra unui program, a unei declaraţii de politicã generalã sau a unui proiect de lege  (art. 113 al. 1 din Constituţie).
Constituţia şi regulamentele Camerelor, fac referire la douã categorii de moţiuni: moţiunea simplã, reglementatã de art. 111 al. 2 din Constituţie şi moţiunea de cenzurã, prevãzutã de art. 112 şi la care face referire şi art. 113 din Constituţie.

Moţiunea simplã este un act care exprimã poziţia Camerei respective într-o anumitã problemã de politicã internã sau externã.
Moţiunea se aprobã cu votul majoritãţii deputaţilor prezenţi. Este interesant de observat cã la Senat moţiunile se adoptã cu votul majoritãţii senatorilor, ceea ce presupune o putere mai mare de reprezentare, data fiind cã este vorba de majoritatea din efectivul total al senatorilor.
Actele politice ale Parlamentului
Atât Camerele în mod separat,cât şi Parlamentul ca reprezentant suprem al poporului român au latitudinea sã stabileascã oportunitatea adoptãrii şi conţinutul actelor care au un caracter politic, neexprimând voinţa juridicã a forului legislativ.