1.Teritoriul de stat este spaţiul geografic alcãtuit din sol, subsol, ape precum şi din coloana aerianã de deasupra solului şi apelor asupra cãruia un stat îşi exercitã suveranitatea sa exclusivã şi deplinã.
Asupra întregului sãu teritoriu, statul exercitã o autoritate manifestatã sub trei aspecte generale:

a)plenitudine ;

b)exclusivitate;

c)opozabilitate faţã de orice alt stat sau persoanã de drept public sau privat.
Prin plenitudine înţelegem cã Statul îşi exercitã funcţiile sale în toatã plenitudinea lor pe teritoriul sãu. (ex.: statul, prin organismele sale specializate, legifereazã, organizeazã administraţia localã, stabileşte instanţele de judecatã, organizeazã armata şi forţele de poliţie ş.a.)

In ceea ce priveşte exclusivitatea, este general admis cã pe teritoriul sãu, statul exercitã singur şi în mod liber întreaga sa autoritate, fiind exclusã aşadar, intervenţia sau amestecul altui stat.



Aspectul opozabilitãţii este conferit, în primul rând de legitimitatea şi recunoaşterea internaţionalã a constituirii unui  stat pe un anumit teritoriu. Cu alte cuvinte, un teritoriu poate aparţine unui stat doar în mod legitim şi legal. Teritoriul este indivizibil şi inalienabil. Autonomia localã într-n stat unitar este numai administrativã şi în limitele legii şi nu afecteazã teritoriul, în cadrul statului unitar.

 

2.Populaţia unui stat este formatã din cetãţeni şi persoane fãrã cetãţenie. Cetãţeanul este individul legat de stat printr-o "legãturã juridicã" denumitã "cetãţenie", care presupune un complex de drepturi şi obligaţii între cetãţean şi stat specifice acestei calitãţi. Spre exemplu, dreptul la vot şi dreptul de a fi ales sunt exclusiv ale celui care are calitatea de cetãţean. Strãinul este cetãţean al altui stat şi rãmâne supus acestuia din punct de vedere al îndatoririlor cetãţeneşti. In categoria de strãin intrã şi persoanele fãrã cetãţenie (apatrizii).  Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. O astfel de dispoziţie  se gãseşte şi în constituţiile altor ţãri. Cetãţeanul român nu poate fi extrãdat sau expulzat din România, prevedere care se gãseşte în mod corespunzãtor şi în constituţiile altor ţãri şi în convenţiile internaţionale.
Potrivit art. 50 din Constituţia României, fidelitatea faţã de ţarã este sacrã.
Prezenţa unei comunitãţi de strãini într-un stat ridicã  probleme multiple de ordin economic, financiar, politic, social, cultural, religios etc.
Din punct de vedere calitativ fiecare stat grupeazã într-o proporţie mai mare sau mai micã populaţii cu trãsãturi etnice diferite. In funcţie de aceastã regrupare, statele se pot împãrţi în state naţionale şi state multinaţionale.
Statele naţionale sunt cele în care populaţia majoritarã formeazã o singurã naţiune.
Elementele naţiunii sunt: rasa; limba; religia; tradiţiile istorice; interesele materiale şi culturale, situaţia geograficã. Datoritã unor împrejurãri speciale nu întotdeauna aceste elemente pot fi întrunite şi totuşi, naţiunea nu este afectatã.
Statul multinaţional este statul a cãrui populaţie este formatã din diferite rase sau naţionalitãţi, vorbind limbi diferite şi având culturi şi un trecut istoric diferit.

3.Puterea politicã suveranã este un alt element al Statului  şi aceasta înseamnã cã Statul nu este supus nici unei autoritãţi atât în cadrul intern cât şi pe plan extern, el deţinând în mod exclusiv puterea de stat.   
 Unul din atributele esenţiale ale statului îl constituie dreptul  sãu inalienabil de legiferare în mod liber fãrã nici o imixtiune din partea altui stat, organizarea şi funcţionarea sistemului politic, raporturile societate - stat - cetãţean, raporturile personale şi patrimoniale între indivizi etc., prin intermediul normelor juridice.
Suveranitatea puterii de stat în domeniul legiferãrii presupune:
-cã instituie norme juridice de ocrotire şi consolidare a valorilor fundamentale pe care se întemeieazã şi relaţiile sociale corespunzãtoare acestor valori;
-cã juridicizeazã obiectivele cele mai importante ale dezvoltãrii social-economice şi politice, obiective pe care le hotãrãşte fãrã imixtiuni şi în realizarea intereselor generale ale naţiunii;
-cã stabileşte o ordine juridicã în raport de interesele generale, individuale, tradiţii, culturã etc., pe care o impune în condiţiile legii prin forţa de constrângere;
-dreptul exclusiv de a se organiza de sine stãtãtor din punct de vedere: economic, politic, militar şi administrativ, prin norme juridice.
Suveranitatea puterii de stat presupune cã şi în domeniile exercitãrii puterilor judecãtoreşti şi executive, autoritãţile publice, se supun numai legii, fãrã nici o imixtiune din interior sau exterior.
O putere de stat este legitimã atunci când se exercitã în cadrul legislaţiei constituţionale adoptatã şi reactualizatã în mod democratic potrivit constituţiei; o putere devine ilegitimã prin contestarea ei de cãtre întreaga naţiune sau de cãtre majoritatea populaţiei, ceea ce înseamnã cã nu mai reprezintã interesele acestora.  
Ca o putere sã fie legitimã trebuie sã fie aleasã legal, sã funcţioneze conform legii, iar legile sã fie actuale în raport de  voinţa generalã, ceea ce presupune suportul popular permanent.
Un Guvern devine ilegitim atunci când majoritatea parlamentarilor i-au retras sprijinul politic, potrivit procedurii prevãzute de Constituţie (se constatã oficial prin votarea unei moţiuni de cenzurã) sau ca rezultat al unei revoluţii ori revolte populare. In cazul constatãrii nelegimitãţii guvernului, urmeazã ca acesta sã fie înlocuit cu un alt guvern cu respectarea dispoziţiilor constituţionale în materie.
Elementele legitimitãţii puterii de stat sunt:
-legalitatea instituirii puterii (conform Constituţiei sau prin revoluţie);
-legalitatea funcţionãrii puterii;