Potrivit D.E.X. prin "sistem" se înţelege un ansamblu de elemente dependente între ele şi formând un întreg organizat, care pune în ordine într-un domeniu de gândire teoreticã, reglementeazã clasificarea materialului într-un domeniu de ştiinţe ale naturii sau face ca o activitate practicã sã funcţioneze potrivit scopului urmãrit.
Sistemele constituţionale, sunt de fapt modalitãţi prin care regimurile politice se exprimã pe planul juridic al organizãrii constituţionale.

Sistemul prezidenţial
Acest sistem oferã o clarã separaţie a puterilor între executiv, legislativ şi judiciar, însã o preponderentã  a atribuţiilor preşedintelui statului.



In cadrul sistemului prezidenţial, presedintele este ales prin vot universal de cetãţeni, direct sau indirect (prin electori aşa cum este în S.U.A.). Sistemul prezidenţial constitutie o formã eficientã şi viabilã de organizare şi exercitare a puterilor ce decurg din Constituţie cu condiţia ca el sã fie permanent raportat la un sistem de control şi de verificare a modului în care preşedintele îşi exercitã prerogativele.

 

Sistemul constituţional semiprezidenţial
Sistemul semiprezidenţial cautã sã suplineascã o serie de dezavantaje ale sistemului prezidenţial, dar şi de imperfecţiuni ale regimului parlamentar. In regimurile semiprezidenţiale, în anumite situaţii cu totul speciale, preşedintele poate dizolva Parlamentul, acest lucru nu-l poate face niciodatã preşedintele într-un sistem prezidenţial.

In sistemul semiprezidenţial, preşedintele republicii, prezideazã Consiliul de Miniştri, fie în mod obişnuit cum este în Franţa, fie numai în anumite situaţii cum este în România. In regimurile semiprezidenţiale preşedintelui nu îi mai este permis sã se implice în viaţa politicã şi nici sã mai facã parte dintr-un partid. Atât în sistemul prezidenţial cât şi în cel semiprezidenţial, preşedintele nu are iniţiativã legislativã, dar el poate opri adoptarea unor proiecte de legi şi sã dispunã trimiterea lor pentru o nouã discutare Camerei (sau Camerelor) în scopul reexaminãrii proiectului pe care nu-l acceptã. 

 

Sistemul parlamentar
In cadrul sistemului parlamentar rolul principal îl are Parlamentul. Guvernul - condus de un prim-ministru eficient şi cu largi puteri este obligat sã dea socotealã Parlamentului care îi poate retrage oricând încrederea, fãrã prea mari dificultãţi, în condiţiile în care apreciazã cã nu-şi îndeplineşte mandatul.

Sistemul directorial
Acest sistem care are la bazã principiul pluralismului politic, se caracterizeazã prin aceea cã puterea executivã este deţinutã de un colegiu ales de cãtre legislativ, pe un anumit termen, pânã la expirarea cãruia nu poate fi revocat. Un asemenea sistem se deosebeşte în mod evident de regimul parlamentar, întrucât Guvernul (executivul) nu poate fi revocat de Parlament pânã nu îşi va fi terminat mandatul. Acest sistem nu cunoaşte instituţia responsabilitãţii politice a miniştrilor.
In Elveţia unde funcţioneazã acest sistem, potrivit pãrerii autorilor de specialitate, se constatã totuşi o puternicã influenţã a executivului asupra legislativului.

Monarhia constituţionalã
In ceea ce priveşte relaţia dintre republicã şi monarhie, ca regimuri politice, este necesar sã precizãm cã în actualele condiţii istorice când republicile pot fi prezidenţiale, semiprezidenţiale sau parlamentare, monarhia este numai de un singur fel: monarhie constituţionalã. Epoca monarhiilor absolute, a abuzului de putere al acestora, a monarhilor judecaţi şi detronaţi, a revoluţiilor sângeroase a fost depãşitã de mult prin adoptarea instituţiilor monarhiei la condiţiile societãţii moderne. In ţãrile în care fiinţeazã regimul monarhic, acesta este în realitate un regim monarhic constituţional, al cãrui principiu fundamental este acela cã regele nu se amestecã în politicã, ci rãmâne esenţialmente  un simbol al statului. Respectul şi consideraţia de care se bucura regina Marii Britanii reprezintã un fenomen bazat pe tradiţiile britanice, în care primul ministru este acela care exercitã practic atribuţiile fundamentale de guvernare.
In ţãrile precum Danemarca, Olanda, Spania, Suedia, Norvegia etc., monarhia pãstreazã aceleaşi virtuţi simbolice, neimplicându-se în mod direct în politicã şi pãstrând în general prerogativele care revin preşedintelui de republicã.