Această clasificare este întemeiată pe criteriul sferei persoanelor care îşi asumă obligaţiile şi al gradului de opozabilitate a drepturilor.
1. Dreptul subiectiv civil absolut este dreptul în virtutea căruia titularul poate avea o anumită conduită şi poate cere tuturor celorlalte persoane să nu aducă cu nimic atingere dreptului său (ex.: dreptul la viaţă, dreptul de proprietate, dreptul la nume) şi are următoarele caractere:
- subiectul activ poate fi o o persoană sau mai multe persoane determinate, în timp ce  subiectul pasiv este nedeterminat în momentul stabilirii raportului juridic (fiind vorba despre toate celelalte persoane), el individualizându-se în momentul în care dreptul absolut este încălcat;
- dreptul absolut poate fi invocat faţă de toate celelalte persoane, opozabilitate numită erga omnes;
- obligaţia corelativă a subiectului pasiv, constituit din toate celelalte persoane, este o obligaţie generală de abţinere, respectiv de a nu face nimic care să-l împiedice pe titular în exercitarea dreptului său.

2. Dreptul subiectiv civil relativ este dreptul în virtutea căruia titularul - subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată - să dea, să facă sau să nu facă ceva (ex.


: drepturile care izvorăsc din contractele civile) şi are următoarele caractere:
- este opozabil doar părţilor participante şi succesorilor lor, opozabilitate numită inter partes.
- obligaţia corelativă a subiectului pasiv diferă de la un raport juridic la altul şi poate consta, după caz, într-o acţiune (a da sau a face) sau într-o inacţiune (a nu face ceva).

 

Drepturi subiective civile patrimoniale şi drepturi subiective civile nepatrimoniale
      

Această clasificare foloseşte drept criteriu natura conţinutului drepturilor.
      

1. Dreptul subiectiv civil patrimonial este acel drept care are un conţinut economic, evaluabil în bani (ex.: dreptul de proprietate, drepturile care izvorăsc din contractele civile sau din faptele ilicite cauzatoare de prejudicii).
Dintre aceste drepturi, unele sunt absolute şi sunt opozabile erga omnes (de exemplu, dreptul de proprietate), iar altele sunt relative şi sunt opozabile inter partes (drepturile izvorâte din contractele civile).
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial aparţinând unei persoane.

Principalele caractere ale drepturilor patrimoniale sunt următoarele:
-  sunt drepturi evaluabile în bani;
- drepturile patrimoniale luate în mod individual sunt transmisibile către alte persoane, nu însă şi patrimoniul în integralitatea sa, care nu poate fi transmis decât în momentul încetării din viaţă a persoanei fizice, prin succesiune legală sau testamentară;
 - dreptul material la acţiune privind drepturile patrimoniale se pierde ca efect al trecerii timpului, dacă nu este exercitat într-un termen de de prescripţie 3 ani;
- sancţiunea aplicabilă în cazul încălcării unor drepturi patrimoniale cu producerea unui prejudiciu material, este tot de ordin patrimonial.
     

Folosind drept criteriu natura obligaţiei şi efectele drepturilor patrimoniale, acestea se împart în:
- drepturi reale (jus in re) - drepturi în virtutea cărora titularul îşi poate exercita în mod direct prerogativele asupra unui lucru determinat, fără intervenţia unei alte persoane. Drepturile reale fac parte din categoria drepturilor absolute. Titularul unui drept de proprietate poate folosi bunul aflat în proprietatea sa, îi poate culege fructele şi poate înstrăina acel bun, fără a avea nevoie de concursul unei alte persoane, toate celelalte persoane (subiectele pasive) fiind obligate să nu facă nimic de natură a încălca sau a stânjeni exercitarea dreptului titularului.
 - drepturi de creanţă (jus ad personam - drepturi în virtutea cărora subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorului) să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Drepturile reale sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, în timp ce drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr. Dacă dreptul real este un drept absolut, opozabil erga omnes, dreptul de creanţă este un drept relativ, opozabil inter partes. În cazul drepturilor reale, titularul îşi poate exercita dreptul asupra bunului în mod direct, fără concursul unei alte persoane, iar, în cazul drepturilor de creanţă, titularul nu îşi poate realiza dreptul fără intervenţia unei alte persoane.
În cazul drepturilor reale, doar subiectul activ este determinat, cel pasiv fiind format din toate celelalte persoane, în timp ce în cazul drepturilor de creanţă atât subiectul activ (creditorul) cât şi subiectul pasiv (debitorul) sunt determinate chiar din momentul naşterii raportului juridic. Drepturilor reale le corespunde o obligaţie generală a tuturor celorlalte persoane de a nu le aduce vreo atingere, iar drepturilor de creanţă le corespund obligaţii mai complexe, de a da, a face sau a nu face ceva.
      

2. Dreptul subiectiv civil nepatrimonial (jus in personam) este dreptul strâns legat de existenţa şi individualitatea persoanei, fără un conţinut economic, neevaluabil în bani.
Drepturile nepatrimoniale pot fi împărţite în trei categorii:
- drepturi privind existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei (ex.: dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la onoare);
- drepturi privind individualizarea persoanei fizice şi juridice(ex.: dreptul la nume, dreptul la domiciliu, la stare civilă, dreptul la denumire, dreptul la sediu);
- drepturi privind creaţia intelectuală (ex.: drepturile de autor şi drepturile conexe, dreptul de inventator, dreptul asupra programelor de calculator, dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale).
Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale, în mod deosebit atrag atenţia literaturii de specialitate şi practicii judiciare drepturile personalităţii (ex.: dreptul la imagine, dreptul la viaţă privată, dreptul la nume).
      

Drepturile personale nepatrimoniale prezintă următoarele caractere:
- sunt drepturi intim legate de existenţa fiinţei umane, practic inseparabile de persoană, în sensul că nu poate exista o persoană căreia să-i lipsească dreptul la integritate fizică şi morală sau dreptul de a fi individualizată în cadrul familiei şi al societăţii prin nume, domiciliu sau stare civilă;
- nu sunt transmisibile altor persoane nici în timpul vieţii, nici pe cale de moştenire;
- sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes;
- pot fi apărate oricând în faţa instanţei de judecată, indiferent cât timp ar fi trecut de la încălcarea acestora (sunt imprescriptibile extinctiv) şi nici o altă persoană nu le poate dobândi prin folosire îndelungată (sunt imprescriptibile achizitiv).
În opinia noastră, toate drepturile numite “nepatrimoniale” au şi o latură patrimonială, mai mult sau mai puţin pregnantă, în funcţie de natura dreptului respectiv. Astfel, valorificarea unei opere literare sau ştiinţifice, prin publicarea acesteia, dă naştere unei remuneraţii. Obţinerea unui brevet de invenţie sau inovaţie dă naştere unui drept la recompensă. Din încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale ale unei persoane izvorăsc nu numai prejudicii morale, dar şi patrimoniale. De exemplu, încălcarea dreptului la libertate sau integritate fizică a unei persoane, dă naştere la dreptul de a solicita încetarea încălcării acestui drept pentru viitor, dar şi la un drept la despăgubire.

 

Literatura juridică şi practica judiciară denumesc prejudiciile nepatrimoniale daune morale, care, în prezent, sunt reparate atât prin măsuri nepatrimoniale, cât şi patrimoniale. Măsurile nepatrimoniale (publicarea hotărârii judecătoreşti care stabileşte încălcarea dreptului nepatrimonial şi încetarea săvârşirii pentru viitor a unor astfel de acte de încălcare; obligarea persoanei care, făcând afirmaţii mincinoase, într-o publicaţie, la adresa altei persoane, i-a încălcat dreptul la reputaţie, onoare, demnitate, să-şi retragă afirmaţiile făcute, în scris, în aceeaşi publicaţie) se aplică mai rar în prezent şi tot mai des instanţele de judecată acordă despăgubiri patrimoniale pentru daune morale. Cuantumul acestor despăgubiri este însă lăsat la libera apreciere a instanţei de judecată.