Acţiunea civilă este definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile ocrotite de lege.
Atât în legislaţie, cât şi în practica judiciară, există, în afara noţiunilor de drept subiectiv şi drept de acţiune, noţiunea de drept la acţiune.
În literatura juridică este dominantă concepţia potrivit căreia dreptul la acţiune ar avea un sens procesual (posibilitatea unei persoane de a se adresa instanţei de judecată) şi un sens material (posibilitatea reclamantului de a obţine recunoaşterea sau realizarea dreptului său contestat prin constrângerea juridică a pârâtului).

Elementele acţiunii civile
Acţiunea civilă are trei elemente şi anume părţile, obiectul şi cauza.



a) Părţile acţiunii civile
Acţiunea civilă nu poate fi concepută fără existenţa cel puţin unei persoane – fizice sau juridice – care să fie interesată în protecţia dreptului subiectiv. Această persoană este cea care se pretinde titularul dreptului subiectiv.
În situaţia în care dreptul său este nesocotit sau încălcat, titularul dreptului recurge la forţa de constrângere a statului, adică la dreptul la acţiune. În acest caz, apare o a doua persoană şi anume aceea despre care se pretinde că a nesocotit dreptul subiectiv.
Astfel, în momentul în care acţiunea este exercitată vom întâlni o persoană care pretinde că i-a fost încălcat dreptul subiectiv şi o persoană care contestă pretenţia.
Denumirea generică a persoanelor respective este de părţi.
În ceea ce priveşte părţile se impun două precizări:
– părţile sunt persoanele între care s-a legat raportul juridic dedus judecăţii;
– părţilor li se pot adăuga şi terţe persoane care intrând în proces, fie din iniţiativa lor, fie din iniţiativa părţilor iniţiale, dobândesc calitatea de părţi.

b) Obiectul acţiunii civile este ceea ce se cere prin acţiune, pretenţia concretă a reclamantului precum: plata unei sume de bani, predarea unui bun, constatarea unui drept, anularea unui
contract etc.
Obiectul acţiunii se individualizează în funcţie de forma ei concretă de manifestare.
Astfel, prin obiect, în cazul cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului (rezoluţiunea unui contract, încredinţarea minorilor, evacuarea, anularea unei licitaţii etc.).
În cazul excepţiilor procesuale obiectul constă în invocarea încălcării unor norme procedurale (de organizare judecătorească, competenţă sau de procedură propriu-zisă) sau a unor lipsuri privind exerciţiul acţiunii.
Executarea silită are ca obiect fie obligaţia debitorului de a preda bunul determinat prevăzut în titlul executoriu, fie din bunurile debitorului care pot fi valorificate pentru îndestularea creanţei creditorului.

 

c) Cauza acţiunii civile.
Referitor la cauza acţiunii civile în literatura juridică există puncte de vedere diferite.
Astfel, unii autori consideră cauza acţiunii civile ca fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una din părţi îl valorifică împotriva celeilalte părţi.
Alţi autori consideră cauza ca fiind neînţelegerea sau conflictul care există între reclamant şi pârât cu privire la temeiul dreptului subiectiv.
Într-o altă opinie, sunt autori care prin cauza acţiunii înţeleg scopul spre care se îndreaptă voinţa celui care reclamă sau se apără, scop explicat prin împrejurările şi prin motivele speciale care au determinat partea să acţioneze.
Cauza acţiunii nu poate fi pusă sub semnul egalităţii cu cauza raportului juridic sau a obligaţiilor puse în discuţie, cea din urmă constituind fundamentul dreptului invocat de către cel ce formulează pretenţia.
Cauza dreptului constituie cauza cererii de chemare în judecată, nu a acţiunii civile în totalitatea ei.
Cauza acţiunii civile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să existe, adică persoana care se adresează justiţiei să urmărească un scop;
– să fie reală, adică, exercitarea acţiunii civile să fie determinată de scopul pe care titularul dreptului urmăreşte să-l obţină prin hotărâre judecătorească;
– să fie licită şi morală, ceea ce înseamnă că trebuie să fie în concordanţă cu legea şi cu regulile de convieţuire socială.