Îmbogatirea fara justa cauza este faptul juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic.

De regula, se considera ca aceasta implica un fapt juridic, care consta în marirea patrimoniului unei persoane, fara temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligatia de a înapoia celei de a doua avantajul pe care l-a obtinut în dauna ei.

Actiunea în justitie pe care o are creditorul acestei obligatii, având ca obiect restituirea, se numeste actio de im rem verso.

Reglementarea legala

Codul civil nu contine o reglementare de principiu a îmbogatirii fara justa cauza, cunoscuta  si sub denumirea de îmbogatire fara just temei, dar exista mai multe aplicatii ale acestui fapt juridic licit, ca izvor de obligatii, respectiv:

- potrivit art.


484 Cod civil, proprietarul terenului care culege fructele este obligat sa plateasca semanaturile, araturile si munca depusa de altii;

- conform art. 493-494 Cod civil, proprietarul care a construit pe terenul sau cu materialele altei persoane are obligatia de a plati contravaloarea acestora, iar cel care a construit cu materialele sale pe terenul altei persoane are dreptul sa fie despagubit de catre proprietarul terenului care a retinut constructia.

Conditiile cerute pentru intentarea actiunii în restituire

Conditiile pentru intentarea actiunii în restituire pot fi grupate în doua categorii:

1) conditii materiale;

2) conditii juridice.

Conditiile materiale ale intentarii actiunii în restituire

Pentru formularea actiunii în restituire se cer întrunite urmatoarele conditii materiale:

-sa se produca marirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile;

-micsorarea patrimoniului altei persoane sa constea în diminuarea unor elemente active sau în efectuarea unor cheltuieli;

-sa existe o legatura între marirea si, respectiv, diminuarea unui patrimoniu, în sensul ca ambele operatiunii sa fie efectul unei cauze unice.

Conditiile juridice ale intentarii actiunii în restituire

Admisibilitatea actiunii în restituire presupune întrunirea urmatoarelor conditii juridice:

• sa nu existe un temei legal al îmbogatirii unui patrimoniu pe seama diminuarii patrimoniului altei persoane, respectiv sa nu fie vorba de o dispozitie legala, un contract, o hotarâre judecatoreasca;

• sa nu existe un alt mijloc de recuperare a pierderii suferite.

Efectele îmbogatirii fara justa cauza

Prin marirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu se creeaza un dezechilibru patrimonial, din care ia nastere un  raport juridic obligational, în temeiul caruia persoana al carei patrimoniu s-a marit devine creditorul obligatiei de restituire, iar persoana al carei patrimoniu s-a diminuat devine creditorul acestei obligatii.

De regula, restituirea se face în natura, dar atunci când acest lucru nu este posibil, restituirea se va face prin echivalent.

Obligatia de restituire cunoaste doua limite:

1) persoana al carei patrimoniu s-a marit nu poate fi obligata la restituire decât în masura cresterii patrimoniului sau la momentul intentarii actiunii în restituire;

2) persoana al carei patrimoniu s-a diminuat nu poate pretinde mai mult decât micsorarea patrimoniului sau, deoarece s-ar ajunge la o îmbogatire fara justa cauza.

Prescriptia actiunii în restituire

Actiunea în restituire este o actiune prescriptibila extinctiv, supusa termenului general de prescriptie, de 3 ani.

Conform prevederilor art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, pentru actiunile formulate în temeiul îmbogatirii fara justa cauza, termenul de prescriptie începe sa curga din momentul în care persoana care si-a micsorat patrimoniul a cunoscut, sau trebuia sa cunoasca, atât faptul maririi altui patrimoniu, cât si persoana care a beneficiat de aceasta marire, împotriva caruia se intenteaza actiunea.