Dreptul civil trebuie delimitat de alte ramuri de drept, pentru că unele raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale sunt reglementate şi de către alte ramuri. Criteriile de delimitare sunt obiectul de reglementare, metoda de reglementare, calitatea părţilor, caracterul normelor juridice şi al sancţiunilor. Ramurile de drept cu care se face comparaţia sunt următoarele:
1. Dreptul constituţional
Dreptul constituţional este acea ramură a dreptului care reglementează bazele statului român, organele statului, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi însemnele statului român.

În dreptul civil predomină raporturile patrimoniale şi normele dispozitive, pe când în dreptul constituţional predomină raporturile nepatrimoniale şi normele imperative. În dreptul civil, părţile se află pe o poziţie de egalitate juridică, pe când, în dreptul constituţional, părţile se află într-o poziţie de subordonare, a cetăţeanului faţă de stat. Subiectele în cadrul dreptului civil sunt persoane fizice sau juridice, pe când în dreptul constituţional subiectele au o calitate specială, de organ al statului sau cetăţean român. Constituţia conţine numeroase prevederi care stau la baza reglementării dreptului civil.

 

2. Dreptul  administrativ
Dreptul  administrativ este acea ramură a dreptului care reglementează raporturile sociale născute în cadrul administraţiei publice.
În dreptul administrativ predomină raporturile nepatrimoniale şi normele imperative, una din părţi se subordonează celeilalte – organul administrativ. Această ramură de drept are sancţiuni specifice, precum amenda contravenţională.

3. Dreptul financiar
Dreptul financiar este acea ramură a dreptului care reglementează raporturile sociale născute în activitatea de constituire şi utilizare a sumelor ce formează bugetul de stat.
În dreptul financiar predomină raporturile patrimoniale şi normele imperative, una din părţi se subordonează celeilalte – organul de stat cu atribuţii fiscale. Această ramură de drept are sancţiuni specifice, precum penalităţile pentru neplata la timp a impozitelor.

 

4. Dreptul comercial
Dreptul comercial este acea ramură a dreptului care reglementează raporturile ce se stabilesc în activitatea comercială internă realizată de comercianţi.
În dreptul comercial predomină raporturile patrimoniale şi normele dispozitive, iar una din părţi trebuie să aibă calitatea de comerciant. La fel ca în dreptul civil, din care dreptul comercial s-a desprins ca o ramură de sine-stătătoare, odată cu apariţia Codului comercial în anul 1887, părţile se află pe o poziţie de egalitate juridică.

 

5. Dreptul familiei
Dreptul familiei este acea ramură de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează raporturile personale şi patrimoniale care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie.
În dreptul familiei predomină raporturile nepatrimoniale şi normele imperative, iar părţile au o calitate specială (ex.: părinţi, copii, soţi, adoptator, adoptat). Dreptul familiei s-a desprins din dreptul civil ca o ramură de sine-stătătoare, odată cu apariţia Codului familiei în anul 1954.

6. Dreptul internaţional privat
Dreptul internaţional privat reglementează aceleaşi raporturi ca şi dreptul civil, cu deosebirea că le priveşte sub aspectul lor internaţional, adică raporturi cu un element de extraneitate (ex.: una dintre părţile raportului juridic este un cetăţean străin, actul juridic se încheie în străinătate, bunul la care se referă actul juridic este situat în străinătate). Această ramură de drept indică legea aplicabilă în astfel de cazuri, legea română sau legea străină.

 

7. Dreptul procesual civil
Dreptul procesual civil reglementează modul de judecată şi de rezolvare a litigiilor privind drepturi şi interese civile, precum şi modul de executare a hotărârilor judecătoreşti. Relaţia dintre dreptul civil şi dreptul procesual civil este aceea dintre conţinut şi formă, normele dreptului procesual civil fiind destinate asigurării aplicării normelor de drept civil.

 

8. Dreptul muncii şi al securităţii sociale
Dreptul muncii reglementează raporturile ce izvorăsc din contractul individual şi cel colectiv de muncă.
În dreptul muncii predomină normele imperative, iar părţile sunt egale doar la încheierea contractului de muncă, ulterior salariatul fiind subordonat angajatorului.

9. Dreptul penal
Dreptul penal se ocupă cu studierea infracţiunilor, stabilirea răspunderii penale şi executarea pedepselor. Este posibil ca săvârşirea unor infracţiuni să atragă nu numai răspunderea penală, ci şi răspunderea civilă.
Concluzie: În raport cu aceste ramuri de drept, dreptul civil reprezintă dreptul comun, în sensul că normele sale se vor aplica şi în soluţionarea unor raporturi din aceste ramuri, ori de câte ori în cadrul lor nu există prevederi speciale sau acestea sunt incomplete.