Raportul juridic civil se stabileşte în mod obişnuit între două persoane, un creditor şi un debitor. Acest raport juridic poartă denumirea de raport juridic simplu.
Raporturile juridice civile se pot stabili şi între mai multe persoane, numindu-se în acest caz raporturi juridice complexe.
Astfel, sunt raporturi juridice civile în care există mai mulţi creditori şi un debitor, situaţie în care ne aflăm în faţa unei pluralităţi active. De exemplu, mai multe persoane stăpânesc în coproprietate un bun imobil pe care îl închiriază unei alte persoane.

În cadrul altor raporturi juridice civile există mai mulţi debitori şi un singur creditor, situaţie numită pluralitate pasivă.


De exemplu, o persoană împrumută altor persoane o sumă de bani.
În sfârşit, există raporturi juridice civile în care sunt şi mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori, caz în care intervine o pluralitate mixtă. De exemplu, doi fraţi vând altor doi fraţi o suprafaţă de teren.

a. Pluralitatea subiectelor în cadrul raporturilor juridice reale
În ceea ce priveşte raporturile juridice reale, în conţinutul cărora este inclus dreptul de proprietate sau celelalte drepturi reale, există întotdeauna o pluralitate pasivă formată din toate celelalte persoane care îşi asumă obligaţia generală de a nu aduce cu nimic atingere drepturilor subiectului activ.

 

Creditorul în cadrul acestor raporturi poate fi o singură persoană sau mai multe, existând aşadar şi posibilitatea unei pluralităţi active. În cazul existenţei unui singur titular al dreptului de proprietate, proprietatea este exclusivă, iar dacă sunt mai mulţi titulari, proprietatea este comună. Există trei forme de proprietate comună:
- coproprietatea - situaţia în care mai multe persoane (numite coproprietari) deţin în proprietate unul sau mai multe bunuri, fiecare dintre ei având o parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate, nu însă şi din substanţa materială a bunului. Astfel, A, B şi C sunt cumpărătorii unei suprafeţe de teren, stabilind ca fiecare dintre ei să fie deţinătorul unei cote-părţi de 1/3 din dreptul de proprietate asupra terenului.
- indiviziunea este starea în care există mai mulţi proprietari ai unei mase de bunuri, fiecare dintre ei având o parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate, fără însă a deţine unul sau mai multe bunuri din această universalitate. De exemplu situaţia în care D, E şi F sunt moştenitorii legali ai lui G, nerealizându-se încă partajul succesoral.

Deosebirea principală între coproprietate şi indiviziune constă în faptul că starea de indiviziune priveşte o masă de bunuri, în timp ce coproprietatea se poate referi şi la un bun determinat.
- devălmăşia - formă a proprietăţii comune în care nici partea fiecăruia din dreptul de proprietate nu este stabilită şi nici bunul sau bunurile nu sunt împărţite. Este cazul proprietăţii soţilor asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. În ipoteza unui partaj, partea fiecăruia se stabileşte în raport cu contribuţia sa la dobândirea bunurilor comune.

 

b. Pluralitatea subiectelor în cadrul raporturilor juridice de obligaţii
Raporturile juridice civile de obligaţii cu pluralitate de subiecte pot fi de trei feluri:
- raporturile de obligaţii conjuncte (divizibile), stabilite între mai mulţi creditori (pluralitate activă) sau mai mulţi debitori (pluralitate pasivă), în cadrul cărora creanţa sau datoria se divide între creditori, respectiv între debitori. Astfel, dacă sunt mai mulţi creditori, fiecare dintre ei nu poate solicita decât partea care i se cuvine, iar dacă sunt mai mulţi debitori, fiecare dintre aceştia nu poate fi obligat decât pentru partea sa.
De exemplu, dacă A şi B împrumută lui C suma de 400 lei, fiecare dintre creditori nu poate solicita debitorului la scadenţă decât suma de 200 lei, în lipsa unei prevederi exprese contrare. În ipoteza în care D împrumută lui E şi F suma de 600 lei, fiecare dintre debitori nu poate fi obligat, în lipsa unei prevederi exprese contrare, să restituie creditorului la scadenţă decât suma de 300 lei.
Divizibilitatea reprezentând regula în cadrul raporturilor de obligaţii cu pluralitate de subiecte, ea se va aplica în toate situaţiile, cu excepţia cazurilor în care se prevede în mod expres că obligaţia este solidară sau indivizibilă. Aşadar, divizibilitatea se deduce, nefiind necesară o prevedere expresă.

 

- raporturile de obligaţii solidare - dacă sunt mai mulţi creditori, fiecare dintre ei poate solicita debitorului întreaga datorie (solidaritate activă), iar plata făcută unuia dintre creditori, îl liberează pe debitor faţă de toţi ceilalţi creditori solidari. Creditorul care a primit întrega creanţă are obligaţia de a o împărţi cu ceilalţi creditori solidari. Solidaritatea activă se poate naşte numai dintr-un act juridic civil.
De exemplu, A şi B - creditori şi C - debitor au prevăzut solidaritatea activă în contractul de împrumut al sumei de 400 lei. Aceasta presupune că fie A, fie B poate solicita lui C la scadenţă suma de 400 lei. Dacă C restituie întreaga sumă către A, el este liberat şi faţă de B. La rândul său, A este obligat să împartă cu B creanţa primită.
Dacă în cadrul raporturilor de obligaţii solidare sunt mai mulţi debitori, creditorul poate solicita oricăruia dintre ei plata întregii datorii (solidaritate pasivă). Debitorul care a făcut o plată integrală a datoriei, îi liberează şi pe ceilalţi debitori solidari faţă de creditor şi are dreptul de a solicita celorlalţi debitori solidari partea datorată de fiecare dintre ei. Obligaţia celorlaţi debitori faţă de debitorul care a plătit integral datoria este divizibilă şi nu solidară. Spre deosebire de solidaritatea activă, care poate lua naştere numai dintr-un act juridic, solidaritatea pasivă poate izvorî fie dintr-un act juridic (caz în care trebuie prevăzută în mod expres), fie din lege.
Astfel, dacă D împrumută lui E, F şi G suma de 600 lei, D poate solicita oricăruia dintre debitori restituirea la scadenţă a întregii sume de 600 lei. Dacă E restituie întreaga sumă de bani, îl liberează şi pe F şi G faţă de D, iar E, care a restituit integral suma împrumutată, are o acţiune în regres împotriva lui F şi a lui G, având dreptul de a solicita fiecăruia dintre ei suma de 200 lei.

 

- raporturile de obligaţii indivizibile - nici creanţele şi nici datoriile nu pot fi împărţite între creditori (indivizibilitate activă) sau între debitori (indivizibilitate pasivă), având în vedere fie natura obiectului obligaţiei, fie voinţa părţilor.
Aşadar, poate exista:

- indivizibilitatea naturală - imposibilitatea de împărţire derivă din natura obiectului şi indiferent de numărul de creditori sau de debitori, fiecare creditor poate solicita oricăruia dintre debitori plata integrală a datoriei. Executarea integrală a prestaţiei de către unul dintre debitori îi eliberează pe toţi ceilalţi debitori.
De exemplu, B, C şi D se obligă faţă de A să-i predea un automobil. Natura bunului îi împiedică pe debitori să predea, fiecare dintre ei, câte 1/3 din automobil, ceea ce înseamnă că A poate solicita oricăruia dintre B, C şi D, predarea automobilului.

 

- indivizibilitatea convenţională - deşi obiectul obligaţiei este divizibil prin natura lui, părţile convin ca obligaţia să fie executată ca una indivizibilă.
Astfel, dacă F, G şi H se obligă faţă de E să predea o suprafaţă de teren, deşi bunul este divizibil, părţile pot stabili prin convenţie ca E să poată solicita oricăruia dintre F, G şi H predarea întregii suprafeţe de teren.
În cazul raporturilor civile stabilite între persoane juridice de stat, atât indivizibilitatea cât şi solidaritatea sunt admise doar în cazurile prevăzute de lege.