Fidejusorul poate recupera, de regula, de la debitorul prin- cipal suma pe care a platit-o creditorului si cheltuielile efectuate dupa ce a notificat debitorului urmarirea începuta de creditor.
Art. 1669 Cod civil prevede ca atunci când fidejusorul a achitat datoria, el are un drept de regres împotriva debitorului principal, inclusiv când garantarea s-ar fi facut fara stiinta debitorului, si ca „regresul se întinde atât asupra capitalului, cât si asupra dobânzilor  si a spezelor – cheltuielilor; cu toate acestea, garantul nu are regres decât pentru spezele facute de dânsul dupa ce a notificat debitorului principal reclamatia pornita asupra-i.

Fidejusorul are regres si pentru dobânda sumei ce a platit, chiar când datoria nu produce dobânda, si înca si pentru daune-interese, daca se cuvine.
Cu toate acestea, dobânzile ce ar fi fost datorate creditorului nu vor merge în favoarea garantului decât din ziua în care s-a notificat plata”.
Prin efectul platii facuta creditorului, fidejusorul se subroga în drepturile creditorului platit (conform art. 1108 pct. 3 Cod civil „Subrogatia se face de drept… în folosul aceluia care, fiind obligat cu altii sau pentru altii la plata datoriei, are interes de a o desface”,  si art. 1670 Cod civil, respectiv „Cautionatorul ce a platit datoria intra în dreptul ce avea creditorul contra datornicului”). Prin efectul subrogarii, fidejusorul beneficiaza si de gajul, ipoteca, privilegiul etc., de care se bucura creditorul. În locul actiunii subrogatorii, fidejusorul ar putea opta însa  si pentru o actiune personala care îsi are izvorul în gestiunea de afaceri, în situatia când fidejusorul actioneaza din proprie initiativa, fara stirea debitorului garantat, sau din mandat, atunci când fidejusorul s-a angajat în urma solicitarii debitorului principal.
În regresul exercitat împotriva debitorului principal, fidejusorul va putea cere acestuia restituirea sumei efectiv platite, dobânda la aceasta suma, cheltuielile efectuate de creditor cu urmarirea, inclusiv daunele care s-ar fi putut produce cu ocazia urmaririi.
Potrivit art. 1671 Cod civil, „când sunt mai multi debitori principali solidari pentru una si aceeasi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toti are regres în contra fiecarui din ei pentru repetitiunea sumei totale ce a platit.” Va functiona astfel solidaritatea între cofidejusori fata de fidejusorul care a platit datoria. Acesta din urma va putea cere doar partea fiecaruia.
Actiunea în regres este deci divizibila împotriva cofidejusorilor.
Art. 1672 Cod civil stipuleaza ca „fidejusorul ce a platit prima data nu are regres contra debitorului principal ce a platit de a doua oara, are însa actiunea de repetitiune contra creditorului.
Când fidejusorul a platit, fara sa fi fost urmarit  si fara sa fi înstiintat pe datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia în cazul când în timpul platii, datornicul ar fi avut meziu (mijlocul) de a declara stinsa datoria sa; îi ramâne însa dreptul de a cere înapoi de la creditor banii dati”.
Primul caz prevazut în cuprinsul articolului mentionat se face referire la doua plati consecutive: o prima plata o efectueaza fidejusorul, fara a-l încunostiinta pe debitorul principal care, la rândul lui, efectueaza a doua plata. În cel de-al doilea caz, mijloace aflate la îndemâna debitorului pentru a paraliza executarea silita ar putea fi invocarea compensatiei, a prescriptiei extinctive etc. În ambele cazuri, fidejusorul are dreptul sa pretinda creditorului ceea ce el a platit, în temeiul îmbogatirii fara justa cauza sau fara just temei, pierzând însa dreptul de regres împotriva debitorului principal.
Exista împrejurari în care fidejusorul, desi nu a achitat datoria garantata, este în pericol de a nu fi acoperit pentru plata la care va fi eventual obligat, astfel ca art.1673 Cod civil îi da acestuia dreptul sa se poata adresa anticipat debitorului principal: „Fidejusorul, si fara a fi platit, poate sa reclame dezdaunare de la debitor:
1. când este urmarit în judecata pentru a plati;
2. când debitorul se afla falit sau în stare de nesolvabilitate;
3. când debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garantie într-un termen determinat si acesta a expirat;
4. când datoria a devenit exigibila prin sosirea scadentei stipulate;
5. dupa trecerea de 10 ani, când obligatia principala nu are un termen determinat de scadenta, întrucât însa obligatia principala nu ar fi fost de asa fel încât sa nu poata a se stinge înaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori întrucât nu s-a stipulat contrariul”.