Home

Curs Valutar

Syndicate

Schimbul obligatoriu de locuinţă PDF Imprimare E-mail
Evaluare utilizator: / 0
SlabExcelent 
Sunday, 09 March 2008

Home
Home

Proprietarii au dreptul să ceară şi să obţină mutarea chiriaşilor din spaţiile cu destinaţia de locuinţă pe calea unui schimb obligatoriu.

Pentru aceasta, proprietarul este obligat să pună la dispoziţie chiriaşului, cu contract de închiriere, un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă în aceeaşi localitate sau într-o altă localitate, cu acordul chiriaşului şi cu respectarea suprafeţei locuibile minime de 15 m2 persoană.


Dacă locuinţa oferită în schimb este proprietatea altei persoane, contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul iniţial.

Chiriaşul nu este obligat să se mute, dacă în locuinţa care i se oferă în schimb nu i se asigură suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care este îndreptăţit dar nici nu poate pretinde o suprafaţă locuibilă sau un număr de camere mai mare decât cele la care este îndreptăţit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă sau decât cele pe care le deţine cu chirie şi nici condiţii mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuinţa din care urmează să se mute.

Nu i se va putea cere chiriaşului să se mute într-o locuinţă insalubră şi nici să accepte o locuinţă lipsită de dependinţele strict necesare - bucătărie, baie, WC -, prevăzute în contractul de închiriere a locuinţei din care urmează să se mute.

Chiriaşul nu va putea însă să invoce, ca motiv al refuzului de a se muta, faptul că locuinţa oferită este situată într-un cartier periferic, că este mai puţin confortabilă datorită felului diferit de încălzire, că nu are scară de serviciu sau că are dependinţele în folosinţă comună, în măsura în care îi este asigurată utilizarea lor, că nu are curte ori datorită etajului la care se află locuinţa oferită în schimb.

În cazul în care locuinţa din care urmează să se mute chiriaşul are şi garaj, acesta poate fi evacuat şi din garaj, chiar dacă proprietarul nu îi oferă chiriaşului un alt garaj la schimb.

Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinţă, sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se află imobilul. Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă.

 
< Precedent   Urmator >

Login






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Ultimele stiri

Site-ul a fost lansat azi, 18 febr 2008
 

Reclama



Polls

Aveti incredere in justitia din Romania?
 

Statistici

Membri: 130
Stiri: 2337
Linkuri: 31

Who's Online

Avem 1 vizitator online