În categoria elementelor incorporale ale fondului de comerţ sunt cuprinse drepturile care privesc: firma comerciantului, emblema acestuia, clientela şi vadul său comercial, brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii, drepturile de autor etc.
Aceste drepturi, denumite şi drepturi de proprietate intelectuală, conferă comerciantului dreptul exclusiv şi autonom de a le exploata în beneficiul său, în condiţiile prevăzute de lege.
a) Firma, sau numele comercial, reprezintă un element de identificare a întreprinzătorului respectiv între ceilalţi comercianţi.

-în cazul comerciantului persoană fizică, firma se compune din numele comerciantului, scris în întregime, adică numele de familie şi prenumele sau din numele şi iniţiala prenumelui.
-firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea “societate în nume colectiv“, scrisă în întregime.
-firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţ, cu menţiunea “societate în comandită simplă“, scrisă în întregime.
-firma unei societăţi în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime “societate pe acţiuni“ sau “S.A“ ori, după caz, “societate în comandită pe acţiuni“.
-firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire care să arate obiectul de activitate, însoţită de menţiunea scrisă în întregime “societate cu răspundere limitată“ sau “S.R.L.“.
Art. 39 din Legea nr. 26/1990 prevede că Oficiul Registrului Comerţului are obligaţia să refuze înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate. Firmele radiate din registrului comerţului nu sunt disponibile doi ani de la data radierii.

 

Ca element incorporal al fondului de comerţ, firma poate fi înstrăinată, dar numai odată cu fondul de comerţ. În cazul încălcării dreptului asupra firmei, prin înmatricularea unui comerciant cu aceeaşi firmă, titularul dreptului lezat se poate adresa instanţei judecătoreşti şi cere radierea înmatriculării în cauză, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990. Pentru eventuale prejudicii, titularul dreptului încălcat poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun.

 

Folosirea unei firme care ar avea avea drept consecinţă producerea unei confuzii cu firma folosită legitim de alt comerciant constituie obiectul infracţiunii de concurenţă neloială sau fals în acte şi se pedepseşte conform legii (art. 5 din Legea 11/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001, şi Codul penal).

b) Emblema reprezintă, conform art. 30 al. 2 din Legea nr. 26/1990 “semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen“, iar al. 3 al aceluiaşi articol de lege instituie regula potrivit căreia emblemele vor fi scrise în primul rând în limba română.
Emblema este un semn sau o denumire distinctivă, iar în accepţiunea dreptului afacerilor, prin semn se înţelege o reprezentare grafică figurativă sau nefigurativă, cum ar fi spre exemplu: COCA-COLA, în primul caz, şi Mercedes, în al doilea caz.

 

Firma comerciantului poate fi utilizată drept emblemă a acestuia, dacă este reprezentă grafic într-un mod particular, special şi inconfundabil, spre exemplu “Oriflame“.
Emblema este facultativă, dar protejarea ei nu se obţine doar din exploatare, ci trebuie în mod obligatoriu înscrisă în Registrul Comerţului. Prin înscrierea emblemei, comerciantul dobândeşte un drept de proprietate incorporală asupra acesteia, care poate fi exercitat în condiţiile legii. Astfel, emblema va putea fi folosită de comerciant pe panouri de reclamă, oriunde ar fi aşezate, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi în orice alt mod, cu condiţia de a fi însoţită în mod vizibil de firma comerciantului (art. 43 din Legea nr. 26/1990).

 

Emblema poate fi înstrăinată nu numai în cadrul fondului de comerţ, ci şi separat.
În cazul în care titularul emblemei a fost prejudiciat prin înscrierea în Rgistrul  Comerţului a unei menţiuni care aduce atingere dreptului său de prorpietate incorporală asupra unei embleme protejate prinînscriere în registru, el poate cere instanţei judecătoreşti radierea acelei menţiuni. Pentru prejudiciile cauzate prin folosirea fără drept a unei embleme, persoana vinovată va fi obligată la plata unor despăgubiri.
Dacă întrebuinţarea unei embleme este de natură să producă confuzie cu emblema folosită legitim de alt comerciant, fapta este considerată infracţiune de concurenţă neloială şi se sancţionează în condiţiile art. 5 din Legea nr. 11/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001.

c) Clientela şi vadul comercial au un rol foarte important pentru activitatea unui comerciant.
Clientelea reprezintă numărul de clienţi care apelează în mjod constant la produsele şi serviciile unui comerciant. Prin număr, calitate şi frecvenţă clientela caracterizează situaţia economică a comerciantului, anvergura activităţii sau falimentul ei.
Clientela se află în strânsă legătură cu vadul comercial, care este definit ca o aptitudine a fondului de comerţ de a atrage cât mai mulţă clienţi. Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comerţ, ci poate fi apreciat numai împreună cu clientela.
Întrucât clientela este strâns legată de fondul de comerţ, dreptul la clientelă şi vadul comeriacl deopotrivă nu pot fi transmise separat, ci numai împreună cu întreg fondul de comerţ.

d) Drepturile de proprietate industrială, ca parte a fondului de comerţ, se referă la invenţiile şi mărcile care sunt prorpietatea unui comerciant.
In reglementarea românească, cadrul juridic al protejării invenţiilor este dat de prevederile legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, modificată şi completată prin legea nr. 203/2002, republicată în decursul aceluiaşi an. Drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate prin brevetul de invenţie eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).

 

Ca titlu de protecţie a invenţiei, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe durata de valabilitate a acestuia.
Mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu au fost iniţial protejate în dreptul român prin prevederile Legii nr. 77 din 1967, ceea ce a făcut această reglementare perfectibilă. Actualmente se aplică prevederile Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, lege modificatăşi completată prin OUG nr. 190/2005.

 

Mărcile sunt semne distinctive folosite de agenţii economici pentru a deosebi produsele, lucrările şi serviciile lor de cele identice sau similare ale altor agenţi economici. Titularul dreptului la marcă are dreptul exclusiv de a folosi sau exploata semnul ales ca marcă, precum şi dreptul de a interzice folosirea aceluiaşi semn de către alţii.
În scopul asigurării protecţiei prevăzute de lege, comercianţii au obligaţia să ceară înscrierea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumirile de origine şi indicaţiile de provenienţă (art. 21 din Legea nr. 26/1990).

e) Drepturile de autor
Proprietarul unui fond de comerţ poate cumula calitatea de autor sau dobânditor al drepturilor patrimoniale de autor, are dreptul de reproducere şi difuzare, de reprezentare sau folosire în alt mod a operei şi, în consecinţă, dreptul la foloasele patrimoniale corespunzătoare.
Atingerile aduse drepturilor de autor dar şi altor elemente ale fondului de comerţ sau fondului de comerţ privit ca bun unitar trebuiesc interpretate ca acte de concurenţă neloială. Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 11/1991 constituie infracţiunea de concurenţă neloială întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale de natură a produce confuzie cu cele folosite în mod legitim de alt comerciant. În toate cazurile de săvârşire a unor fapte de concurenţă neloială, titularul fondului de comerţ poate obţine, pe calea acţiunii în justiţie, încetarea sau înlăturarea actelor păgubitoare precum şi despăgubiri pentru prejudiciile suferite (art. 6 din Legea 11/1991) .
Fondul de comerţ ca bun unitar, precum şi elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice, cum ar fi: vânzare-cumpărare; locaţiune; gaj etc. Fiind considerat un bun mobil, fondul de comerţ se poate transmite pe cale succesorală, în condiţiile Codului civil.