c)Teoria întreprinderii, care consideră că actul de comerţ este cel îndeplinit printr-o întreprindere, privind o activitate metodic organizată, care presupune o repetiţie profesională a actelor, conform unei organizări sistematice şi bazate pe anumite mijloace materiale.

 

d)Teoria mixtă, care consideră că adoptarea unui unic criteriu în vederea determinării comercializării actelor juridice este greu de luat în seamă şi preferă îmbinarea mai multor criterii. În particular, s-au luat în consideraţie în mod special teoriile circulaţiei şi ale profitului, deşi unii autori au preferat teoria întreprinderii.

Categoriile de fapte de comerţ
In literatura noastră juridică s-a propus o clasificare a faptelor de comerţ în trei mari categorii: obiective, subiective şi unilaterale sau mixte.

 

I. Faptele de comerţ obiective şi clasificarea acestora.
Sunt fapte obiective de comerţ operaţiile pe care legiuitorul le defineşte în mod expres în cuprinsul art. 3 şi 6, C. com.

Comercialitatea acestor fapte de comerţ prevăzute expres de legiuitor derivă din natura lor şi pentru motive de ordine publică.
Art. 3 din Codul comercial enumeră astfel 20 de fapte de comerţ obiective:
1. cumpărăturile de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea, spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;
2. vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;
3. contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ;
4. cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;
5. orice întreprinderi de furnituri;
6. întreprinderile de spectacole publice;
7. întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;
8. întreprinderile de construcţiuni;
9. întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;
10. întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, când altul decât autorul sau artistul vinde;
11. operaţiunile de bancă şi schimb;
12. operaţiunile de mijlocire (samsărie) în afaceri comerciale;
13. întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat;
14. cambiile şi ordinele de producte sau mărfuri;
15. construcţiunea, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigaţiunea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas;
16. expediţiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţie;
17. asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
18. asigurările chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiunei;
19. depozitele pentru cauză de comerţ;
20. depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele.

 

Dintr-o examinare sumară a celor 20 de astfel de operaţiuni comerciale definite în Codul comercial, s-a propus o delimitare didactică a activităţilor comerciale în clasificarea realizată de Navarrini, pe care o aprecia şi marele profesor I. N. Finţescu în vol. I al Cursului său de drept comercial, ca fiind deosebită pentru simplitatea ei şi pentru aceste motive considerăm că merită să o reamintim:

I. Fapte de comerţ obiective considerate ca atare fără nici o condiţie:
1. fapte juridice declarate de lege comerciale (cambia, biletul la ordin, cecul);
2. orice raport care rezultă din navigaţie;
3. contractele de depozit, consignaţie, report.

II. Fapte declarate de lege comerciale, dar numai dacă îndeplinesc anumite condiţii:
1. vânzarea-cumpărarea cu scopul de a revinde;
2. întreprinderile, în sensul de întreprinzător.

 

III. Fapte de comerţ desemnate ca atare datorită caracterului lor accesoriu:
1. mijlocirea, intermedierea, reprezentarea;
2. depozitul pentru cauză comercială;
3. contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni sau de părţi sociale;
4. contul curent;
5. gajul pentru cauză comercială;
6. fideiusiunea pentru cauză comercială.

 

Întrucât, în majoritatea lor, faptele de comerţ obiective sunt astfel prevăzute datorită criteriului economic şi a funcţiei economice a operaţiunilor respective, reamintim, în continuare, şi clasificarea în trei grupe principale, acceptată în prezent de majoritatea autorilor în materie comercială, asemănătoare cu clasificarea didactică tradiţională amintită anterior, şi anume:
a)operaţiuni de interpunere în schimb sau circulaţie;
b)operaţiuni care privesc organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie, inclusiv sub forma activităţii întreprinderilor;
c)operaţiunile conexe sau accesorii.