Home

Stiri

Pensiile din sistemul public vor creste de la 1 noiembrie
 Guvernul a decis in sedinta de ieri majorarea pensiilor din sistemul public incepand cu 1 noiembrie 2008.

“Am luat astazi (n.r. ieri) o decizie importanta, respectiv majorarea pensiilor de la 1 noiembrie, devansand astfel cresterea prevazuta initial pentru 1 ianuarie 2009”, a anuntat primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu, la finalul sedintei de Guvern.
Citeste mai departe...
 
Concurs INM
Institutul National de Magistratura a publicat, luni, lista finala a candidatilor care au intrunit toate conditiile pentru a sustine examenul de admitere in magistratura.

Conform listei finale, 2623 de candidaturi au fost admise. Un singur candidat a fost respins pentru ca nu a indeplinit conditiile, iar 22 de persoane au decis sa se retraga din concurs.
Citeste mai departe...
 

Curs Valutar

Syndicate

Acţiunea civilă-elemente PDF Imprimare E-mail
Evaluare utilizator: / 0
SlabExcelent 
Sunday, 06 April 2008

Actiune
Actiune
Acţiunea civilă este definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile ocrotite de lege.
Natura juridică:
Unii autori consideră dreptul la acţiune ca un drept subiectiv general şi abstract, nediferenţiat şi nelegat de fiecare drept subiectiv care intră în conţinutul capacităţii de folosinţă a fiecărei persoane şi care preexistă dreptului subiectiv.
Alţi autori identifică dreptul la acţiunea civilă, punând semnul egalităţii între cele două noţiuni.
Într-o altă opinie, dreptul la acţiune este considerat ca o parte componentă a dreptului subiectiv.
În literatura juridică este dominantă concepţia potrivit căreia dreptul la acţiune ar avea un sens procesual (posibilitatea unei persoane de a se adresa instanţei de judecată) şi un sens material (posibilitatea reclamantului de a obţine recunoaşterea sau realizarea dreptului său contestat prin constrângerea juridică a pârâtului).




Elementele acţiunii civile

Acţiunea civilă are trei elemente şi anume părţile, obiectul şi cauza.

a) Părţile acţiunii civile

Acţiunea civilă nu poate fi concepută fără existenţa cel puţin unei persoane – fizice sau juridice – care să fie interesată în protecţia dreptului subiectiv. Această persoană este cea care se pretinde titularul dreptului subiectiv.

În situaţia în care dreptul său este nesocotit sau încălcat, titularul dreptului recurge la forţa de constrângere a statului, adică la dreptul la acţiune. În acest caz, apare o a doua persoană şi anume aceea despre care se pretinde că a nesocotit dreptul subiectiv.

Denumirea generică a persoanelor respective este de părţi.

În ceea ce priveşte părţile  se impun două precizări:

– părţile sunt persoanele între care s-a legat raportul juridic dedus judecăţii;

– părţilor li se pot adăuga şi terţe persoane care intrând în proces, fie din iniţiativa lor, fie din iniţiativa părţilor iniţiale, dobândesc calitatea de părţi.

b) Obiectul acţiunii civile este ceea ce se cere prin acţiune, pretenţia concretă a reclamantului precum: plata unei sume de bani, predarea unui bun, constatarea unui drept, anularea unui contract etc. Obiectul acţiunii se individualizează în funcţie de forma ei concretă de manifestare.

Astfel, prin obiect, în cazul cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului (rezoluţiunea unui contract, încredinţarea minorilor, evacuarea, anularea unei licitaţii etc.).

În cazul excepţiilor procesuale obiectul constă în invocarea încălcării unor norme procedurale (de organizare judecătorească, competenţă sau de procedură propriu-zisă) sau a unor lipsuri privind exerciţiul acţiunii.

Căile de atac au ca obiect desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti ce au fost atacate.

Executarea silită are ca obiect fie obligaţia debitorului de a preda bunul determinat prevăzut în titlul executoriu, fie din bunurile debitorului care pot fi valorificate pentru îndestularea creanţei creditorului.

Obiectul acţiunii trebuie să fie licit, posibil şi determinat.

c) Cauza acţiunii civile.

Unii autori consideră cauza acţiunii civile ca fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una din părţi îl valorifică împotriva celeilalte părţi.

Alţi autori consideră cauza ca fiind neînţelegerea sau conflictul care există între reclamant şi pârât cu privire la temeiul dreptului subiectiv.

 Într-o altă opinie, sunt autori care prin cauza acţiunii înţeleg scopul spre care se îndreaptă voinţa celui care reclamă sau se apără, scop explicat prin împrejurările şi prin motivele speciale care au determinat partea să acţioneze.

Cauza acţiunii civile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– să existe, adică persoana care se adresează justiţiei să urmărească un scop;

– să fie reală, adică, exercitarea acţiunii civile să fie determinată de scopul pe care titularul dreptului urmăreşte să-l obţină prin hotărâre judecătorească;

– să fie licită şi morală, ceea ce înseamnă că trebuie să fie în concordanţă cu legea şi cu regulile de convieţuire socială.

Preşedintele instanţei sau judecătorul de serviciu care este sesizat cu o pretenţie, trebuie să verifice dacă sunt arătate părţile între care urmează să aibă loc judecata, dacă se solicită protejarea dreptului subiectiv pretins sau a unui interes, dacă există cauza acţiunii.

Această verificare se face în primul rând cu ajutorul cererii de chemare în judecată, care constituie una din formele de manifestare a acţiunii.

 
< Precedent   Urmator >

Login






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Ultimele stiri

Vizitati forumul nostru.Click aici
 

Reclama



Polls

Aveti incredere in justitia din Romania?
 

Statistici

Membri: 54
Stiri: 2256
Linkuri: 31

Who's Online