Meniu
Curs Valutar
Cele mai citite
| Arătarea titularului dreptului |
|
|
|
| Friday, 11 April 2008 | |
|
Prevederile art. 64 – 66 Codul de procedură civilă instituie cadrul legal pentru această instituţie care, aşa cum se dispune chiar din prima teză a art. 64 Codul de procedură civilă, aparţine în mod exclusiv pârâtului, parte într-un proces pendinte, dacă sunt îndeplinite şi alte condiţii, precum:
– pârâtul să aibă calitatea de detentor precar în raport de drept material supus judecăţii; – acţiunea principală să aibă ca obiect valorificarea unui drept real, căci art. 64 teza a doua Codul de procedură civilă prevede că reclamantul pretinde un drept real. Instituţia de a arăta titularul dreptului ca fiind posibilitatea reală ce o are pârâtul care deţine cu titlu precar pentru altul un lucru sau exercită un drept asupra lucrului, în numele altuia, parte într-o acţiune reală, de a arăta titlul precar sub care deţine lucrul ori exercită dreptul, prin faptul de a cere să fie introdusă în cauză titularul dreptului (adică de a-şi indica autorul). Din dispoziţiile art. Momentul depunerii este odată cu întâmpinarea ori in limine litis, dacă întâmpinarea nu este obligatorie. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede dispoziţii imperative referitoare la obligaţia de comunicare şi procedura de citare ce se constituie şi în această varietate de intervenţie forţată în reale premise ale dreptului la apărare, de această dată, în persoana celui arătat ca titular al dreptului real în litigiu. Prevederile art. 66 alin. (1) Codul de procedură civilă instituie în mod expres posibilitatea ca cel introdus în cauză ca titular al dreptului să se substituie pârâtului din acţiunea reală, principală, care în acest caz va fi scos din judecată. Pentru aceasta, legea cere şi ca recalamantul să consimtă, dispoziţie ce este în deplin acord cu principiul disponibilităţii. Prevederile art. 66 alin. (2) Codul de procedură civilă se circumscriu ipotezei în care cel arătat ca titular al dreptului şi chemat la judecată „nu se înfăţişează” ori „tăgăduieşte arătările pârâtului”, soluţia legală fiind aceea de a se aplica dispoziţiile art. 58 Codul de procedură civilă, respectiv regimul procesual al intervenientului în interes propriu. |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
Login
Reclama
Polls
Statistici
Membri: 130Stiri: 2337
Linkuri: 31





