Din dispoziţiile art.


65 alin. (1)Codul de procedură civilă rezultă că mijlocul procedural prin care se materializează această instituţie este cererea, despre care doctrina67 adaugă şi faptul că ea trebuie să întrunească condiţiile art. 82 Codul de procedură civilă.

Momentul depunerii este odată cu întâmpinarea ori in limine litis, dacă întâmpinarea nu este obligatorie. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede dispoziţii imperative referitoare la obligaţia de comunicare şi procedura de citare ce se constituie şi în această varietate de intervenţie forţată în reale premise ale dreptului la apărare, de această dată, în persoana celui arătat ca titular al dreptului real în litigiu.

Prevederile art. 66 alin. (1) Codul de procedură civilă instituie în mod expres posibilitatea ca cel introdus în cauză ca titular al dreptului să se substituie pârâtului din acţiunea reală, principală, care în acest caz va fi scos din judecată. Pentru aceasta, legea cere şi ca recalamantul să consimtă, dispoziţie ce este în deplin acord cu principiul disponibilităţii.

Prevederile art. 66 alin. (2) Codul de procedură civilă se circumscriu ipotezei în care cel arătat ca titular al dreptului şi chemat la judecată „nu se înfăţişează” ori „tăgăduieşte arătările pârâtului”, soluţia legală fiind aceea de a se aplica dispoziţiile art. 58 Codul de procedură civilă, respectiv regimul procesual al intervenientului în interes propriu.