Art.


60 alin. (2) Codul de procedură civilă instituie posibilitatea ca şi cel chemat în garanţie de către una din părţile litigante să cheme, la rândul său, în garanţie o altă persoană. În literatura de specialitate s-a statuat că această prevedere legală are rolul de a limita şirul chemărilor în garanţie, pe cale incidentală, la numai două asemenea posibilităţi, în scopul de a împiedica tergiversarea nejustificată a judecăţilor.

Din prevederile art. 61 alin. (1) rezultă forma în care trebuie făcută cererea de chemare în garanţie care va respecta condiţiile de formă prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, adică se va supune prevederilor art. 112 Codul de procedură civilă.

Din punctul de vedere al momentului până la care se poate depune cererea de chemare în garanţie, ca şi în cazul instituţiei anterior analizate, legea distinge după cum este introdusă de pârât (art. 61 alin. (1), teza a doua Codul de procedură civilă) ori reclamant (art. 61 alin. (2) Codul de procedură civilă). Dispoziţiile legale din materia chemării în judecată a altor persoane se aplică întocmai.

De asemenea, sancţiunea nerespectării termenului legal pentru introducerea cererii de chemare în garanţie nu este decăderea, ci judecarea separată.

Din prevederile art. 62 Codul de procedură civilă, rezultă obligaţia de a respecta procedura de comunicare, respectiv citare, ceea ce garantează dreptul la apărare a celui chemat în garanţie, care, odată introdus în proces, devine parte ce se va bucura de independenţa procesuală şi având libertatea de a alege dacă se va substitui sau nu în toate drepturile procesuale ale celui garantat   iar hotărârea ce se va pronunţa îi va fi opozabilă.

Dispoziţia cuprinsă în art. 63 alin. (1) Codul de procedură civilă este în deplină concordanţă cu efectul prorogării de competenţă pe care îl determină introducerea cererii de chemare în garanţie pe cale incidentală şi reprezintă regulă în materie. Excepţia este formulată în cuprinsul art. 63 alin. (2) Codul de procedură civilă, care prevede că instanţa poate dispune disjungerea, numai dacă judecarea laolaltă a cererii accesorii cu cea principală ar întârzia judecata cererii principale. Aprecierea asupra acestei chestiuni aparţine numai instanţei şi are la bază administrarea probelor asupra cererii principale.

Cum legea procesuală nu a prevăzut expres dacă introducerea unei cereri de chemare în garanţie presupune sau nu încuviinţarea de principiu (ca în cazul cererii de intervenţie – art. 52 alin. (1) Codul de procedură civilă, în doctrină s-a opinat  că soluţionarea cererii de chemare în garanţie nu necesită cele două faze (admiterea de principiu şi soluţionarea), dar s-a exprimat şi opinia contrară.

În ceea ce priveşte poziţia procesuală a chematului în garanţie trebuie avută în vedere necesitatea de a corobora prevederile art. 62 cu cele ale art. 114¹ alin. (2) Codul de procedură civilă, deoarece el are poziţia unui pârât.

Dispoziţiile art. 63 alin. (2) Codul de procedură civilă se vor corobora cu dispoziţiile art. 244 alin 1 pct.1 Codul de procedură civilă, aşa încât judecata cererii de chemare în garanţie se va suspenda până la soluţionarea cererii principale.