Situaţia în care două sau mai multe instanţe se consideră competente sau dimpotrivă necompetente să soluţioneze o cauză generează un conflict de competenţă, care, după caz, este pozitiv sau negativ.
Conflictul este pozitiv când două sau mai multe instanţe se declară competente şi este negativ când două sau mai multe instanţe se declară necompetente. În primul caz instanţele refuză să-şi decline competenţa iar în al doilea caz ele îşi declină reciproc competenţa.
Sediul materie îl constituie art. 20-22 Codul de procedură civilă.

Pentru a ne afla în prezenţa conflictului pozitiv de competenţă, legea nu cere a fi îndeplinite condiţii speciale, ci doar ca toate instanţele să fie competente, datorită competenţei teritoriale alternative.



Pentru a exista conflict negativ de competenţă, legea impune îndeplinirea condiţiilor:
– să fie două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină, cu respectarea condiţiei triplei identităţi – de părţi, obiect şi cauză;
– instanţele să se declare necompetente prin hotărâri rămase irevocabile;
– declinările de competenţă între instanţele sesizate să fie reciproce;
– cel puţin una dintre instanţe să fie competentă să soluţioneze pricina.
Potrivit art. 21 Codul de procedură civilă, procedura de soluţionare a conflictului de competenţă este declanşată de instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul. Aceasta va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.
Procedura este soluţionată prin pronunţarea regulatorului de competenţă, de către instanţa competentă, după cum dispune art. 22 alin. (1-4) Codul de procedură civilă:
– tribunalul, când conflictul s-a ivit între două judecătorii din circumscripţia sa teritorială;
– curtea de apel, când conflictul s-a ivit între două judecătorii care nu ţin de circumscripţia aceluiaşi tribunal dar sunt în raza teritorială a curţii de apel şi când conflictul s-a ivit între două tribunale şi între o judecătorie şi un tribunal, din raza sa teritorială;
– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când conflictul a apărut între două curţi de apel ori instanţele în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel;
– instanţa judecătorească superioară instanţei în conflict, când conflictul s-a ivit între o instanţă de judecată şi un organ cu activitate jurisdicţională ori un tribunal arbitral.
Conflictul este soluţionat în camera de consiliu, fără citarea părţilor, iar hotărârea pronunţată este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit art. 22 alin. (5) Codul de procedură civilă.
Şi în acest caz hotărârea rămasă irevocabilă are putere de lucru judecat. După acest moment, dosarul este trimis instanţei declarată competentă în regulatorul de competenţă şi care nu îşi mai poate verifica competenţa decât pe temeiuri noi, neverificate de instanţa superioară.
O situaţie aparte poate exista când în conflictul de competenţă este implicată chiar instanţa supremă, când se apreciază că hotărârea pronunţată în soluţionarea conflictului este în acelaşi timp declinator de competenţă, cât şi regulator de competenţă – în cazul în care competenţa se stabileşte în favoarea unei instanţe inferioare.