Instanta

Instanţa de judecată este organul de stat împuternicit de lege să soluţioneze litigiul cu care a fost investită.
Potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, instanţele judecătoreşti sunt: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curţi de Apel, tribunale, tribunale specializate, judecătorii. În limitele stabilite prin lege vor funcţiona şi instanţe militare. Competenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte prin lege.
Instanţa de judecată este obligată să soluţioneze conflictul cu care a fost investită prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în caz contrar judecătorul poate fi urmărit ca fiind culpabil de denegare de dreptate.
Dispoziţiile art. 3 din Codul civil prevăd că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca fiind culpabil de denegare de dreptate.

Activitatea instanţei de judecată cuprinde două funcţii procesuale: cercetarea cauzei şi soluţionarea ei.

Cercetarea cauzei de către instanţa de judecată constă în stabilirea situaţiei de fapt ca urmare a administrării probelor solicitate de părţi sau ordonate din oficiu.

Soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată constă în pronunţarea hotărârii judecătoreşti prin aplicarea textului de lege în funcţie de situaţia de fapt stabilită.

În activitatea judiciară, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (art. 124 alin. 3 din Constituţie), însă ei trebuie să respecte şi celelalte principii fundamentale care guvernează procesul civil.

Compunerea şi constituirea instanţei

a) Compunerea instanţei

Prin compunerea instanţei se înţelege alcătuirea instanţei de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege.

Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară, republicată, cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător.

De la regula prevăzută de dispoziţiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, se prevede o excepţie, respectiv cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, care se judecă în prima instanţă de complete formate din doi judecători şi doi asistenţi judiciari. În art. 55 alin 2 din aceeaşi lege se prevede că asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre iar opinia separată se motivează.

În concordanţă cu sistemul colegialităţii, apelurile şi recursurile se judecă în complet format din doi judecători respectiv trei judecători.

Astfel, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Completul de judecată este prezidat prin rotaţie de unul dintre membrii acestuia, iar compunerea completelor de judecată este stabilită de colegiile de conducere la începutul anului, urmărindu-se asigurarea continuităţii completului (art. 52 din Legea nr. 304/2004 republicată).

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie completele de judecată se compun din 3 judecători din aceeaşi secţie. Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecătorii de la celelalte secţii desemnaţi de către preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (art. 31 din Legea nr. 304/2004).

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezidează Secţiile Unite, completul de 9 judecători iar în cadrul secţiilor orice complet când participă la judecată. În lipsa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şedinţele la care acesta trebuie să ia parte vor fi prezidate de vicepreşedinte sau de un preşedinte de secţie (art. 33 din Legea nr. 304/2004).

Greşita compunere a completului de judecată poate fi invocată pe cale de excepţie.

Excepţia greşitei compuneri a completului de judecată este o excepţie de procedură şi poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţa din oficiu.

Asupra excepţiei instanţa se pronunţă printr-o încheiere interlocutorie care poate fi atacată odată cu fondul.

În cazul în care excepţia greşitei compuneri a completului de judecată a fost admisă, transferul dosarului de la un complet de judecată la altul din cadrul aceleiaşi instanţe se va face pe cale administrativă de către preşedintele instanţei.

Dacă a fost pronunţată o hotărâre de primă instanţă, încălcarea normelor care reglementează compunerea instanţei poate fi invocată prin intermediul apelului sau recursului.

b) Constituirea instanţei

Prin constituirea instanţei se înţelege alcătuirea ei cu toate persoanele şi organele prevăzute de lege.

Astfel, alături de judecători participă grefierul, magistratul asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari în conflictele de muncă şi procurorul.

Deşi nu există o dispoziţie legală expresă care să prevadă instituţia „constituirea instanţei” totuşi din textele legale rezultă implicit necesitatea ei: semnarea de către grefier a încheierii de şedinţă (art. 147), a procesului-verbal privind starea materială a înscrisului defăimat (art. 181), a interogatorului (art. 221), a hotărârii judecătoreşti (art. 261) şi investirii acesteia cu formulă executorie (art. 269).

Rolul grefierului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este îndeplinit de către magistratul asistent.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează magistraţii asistenţi, stabiliţi prin statutul de funcţii.

Potrivit Codului de procedură civilă procurorul poate solicita strămutarea pentru siguranţa publică (art. 38); poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, poate pune concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, poate în condiţiile legii să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri iar în anumite cazuri să ceară punerea în executare a hotărârilor (art. 45); participă la cercetarea locală când prezenţa sa este cerută de lege (art. 217); poate pune întrebări celui chemat la interogatoriu (art. 219).

Trebuie menţionat că procurorul participă alături de completul de judecată atunci când legea prevede în mod expres obligativitatea concluziilor sale în anumite materii.