Reglementarea procesuală presupune existenţa unor acte de procedură care, necesarmente, se desfăşoară în anumite condiţii şi în anumite termene.
Termenul de procedură reprezintă intervalul de timp înlăuntrul căruia trebuie îndeplinite anumite acte de procedură sau, dimpotrivă, este oprită îndeplinirea altor acte de procedură.
Termenele de procedură sunt instituite de legea procesuală în scopul de a disciplina activitatea procesuală.
Clasificarea termenelor  se realizează după mai multe criterii:

– după criteriul caracterului lor, distingem:
a) termene imperative (peremtorii) – acele termene înlăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de procedură;
b) termene prohibitive (dilatorii) – acele termene înăuntrul cărora legea interzice efectuarea unui act de procedură.

 

– după criteriul modului în care sunt stabilite, distingem:
a) termene legale – stabilite prin lege;
b) termene judecătoreşti – stabilite de instanţă;
c) termene convenţionale – stabilite de părţi, atunci când le este permis.

 

– după criteriul sancţiunii ce intervine în caz de nerespectare:
a) termene absolute – acelea care, în caz de nerespectare afectează validitatea actelor de procedură;
b) termene relative – acelea care, în caz de nerespectare nu afectează validitatea actelor de procedură ci, eventual, atrag sancţiuni disciplinare sau pecuniare.

 

– după criteriul duratei, distingem: termene pe ore, pe zile, săptămâni, luni şi ani.