Home arrow Domenii arrow Dreptul familiei arrow PROCEDURA APROBĂRII RENUNŢĂRII LA CETAŢENIA ROMÂNĂ
PROCEDURA APROBĂRII RENUNŢĂRII LA CETAŢENIA ROMÂNĂ PDF Imprimare E-mail
Evaluare utilizator: / 0
SlabExcelent 
Thursday, 10 April 2008
Pentru motive temeinice se poate aproba renunţarea la cetăţenia română persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani, nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală, nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, iar dacă are astfel de debite, le achită sau prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor şi a dobândit sau a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie (art.26 din Legea nr. 21/1991).

1. Depunerea cererii

Cererea de renunţare la cetăţenia română se depune personal sau prin mandatar la Secretariatul Tehnic al Comisiei pentru cetăţenie la sediul Direcţiei de Cetăţenie, în str.


Petofi Şandor, nr. 47, sector 1, Bucureşti sau la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din ţara în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie, în cazul în care constată lipsa documentelor necesare soluţionării cererii, dispune prin rezoluţie completarea dosarului în termen de cel mult 6 luni de la comunicare.
În cazul în care dosarul cuprinde toate documentele necesare soluţionării cererii de renunţare la cetăţenia română, preşedintele Comisiei dispune, prin rezoluţie, publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului de cerere în Monitorul Oficial  Partea a III-a, şi solicită relaţii de la orice autorităţi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 26 lit. a) şi b) şi anume:  solicitantul nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsa penală; solicitantul nu este urmărit pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, având astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor.


2. Publicarea În Monitorul Oficial Partea a III-a a extrasului cererii de renunţare la cetăţenia română.


3. Comunicarea adreselor către instituţiile competente pentru verificarea condiţiilor prevăzute de art. 26  lit. a) şi b).

4. Soluţionarea cererii de către Comisia pentru Cetăţenie

La termenul stabilit pentru dezbaterea cererii, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare  aprobării renunţării la  cetăţenia română, potrivit dispoziţiilor art. 26  lit. a) şi  b) din Lg. nr. 21/1991.

5. Raportul Comisiei

Comisia pentru Cetăţenie va întocmi un raport care se adresează Ministrului Justiţiei şi care cuprinde propunerile motivate ale Comisiei pentru acordarea cetăţeniei române sau respingerea cererii de acordare a cetăţeniei române.

6. Emiterea ordinului Ministrului Justiţiei

Ministrul Justiţiei dispune, prin ordin, aprobarea sau, după caz, respingerea cererii de renunţare la cetăţenia română, apreciind asupra raportului Comisiei pentru Cetăţenie prin care aceasta constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 21/1991.

Ordinul de aprobare a cererii de renunţare la cetăţenia română se publică în Monitorul Oficial Partea I.
Ordinul Ministrului Justiţiei de respingere a cererii de renunţare la cetăţenia română se comunică solicitantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul Ministrului Justiţiei de respingere a cererii de renunţare  la cetăţenia română poate fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel de la domiciliul sau reşedinţa solicitantului.
Dacă solicitantul nu are reşedinţa sau domiciliul în România, ordinul poate fi atacat în acelaşi termen la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
Hotărârea Curţii de Apel este definitivă şi irevocabilă.

7. Eliberarea adeverinţei prin care se dovedeşte renunţarea la cetăţenia română.


Se eliberează în baza ordinului Ministrului de Justiţie de aprobare a cererii de renunţare la cetăţenia română, publicat în Monitorul Oficial Partea I, de Secretariatul Comisiei pentru Cetăţenie pentru persoanele cu domiciliul în România şi de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României pentru persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

 
< Precedent   Urmator >

Login






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont

Ultimele stiri

Vizitati forumul nostru.Click aici
 

Reclama



Statistici

Membri: 71
Stiri: 2289
Linkuri: 31

Who's Online

Avem 1 vizitator online