I.Noţiune. Calitatea de izvor de drept   

Conform prevederilor art. 236 alin. (1) din Codul muncii şi art. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între patron sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi reprezentaţi prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Prin patron se înţelege persoana juridică care foloseşte salariaţi (chiar dacă nu utilizează sau administrează capital şi nu obţine profit, cu alte cuvinte, persoana juridică care are calitatea de angajator în sensul larg reglementat prin Codul muncii).

II.Calitatea de izvor de drept
Potrivit prevederilor art.


2 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, scopul încheierii contractelor colective de muncă îl constituie promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă (de interese, în înţelesul Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă6), ori evitarea declanşării grevelor.

 

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 şi ale art. 240 din Codul muncii, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităţilor, ramurilor şi la nivel naţional sau la nivelul unor grupuri de unităţi (societăţi comerciale şi regii autonome), denumite şi grupuri de angajatori.
Este evident că legea stabileşte o ierarhizare, pe niveluri, a contractelor colective de muncă. Pornind de la această ierarhizare se statuează caracterul de izvor de drept al contractelor de muncă de la nivel superior pentru cele de la nivelurile inferioare.
La fiecare nivel se va încheia un singur contract colectiv de muncă.

III.Natura juridică
Aşa cum arătat, însăşi legea defineşte contractul colectiv de muncă un contract ori convenţie între părţi, bazat pe negociere şi acord de voinţă.
Prin urmare, sub aspectul naturii juridice, contractul colectiv de muncă este, în primul rând, un act juridic bilateral, izvor al unor drepturi şi obligaţii reciproce pentru părţi. Concomitent, contractul colectiv de muncă este şi izvor de drept. Calitatea de izvor de drept, care face din acest contract o „convenţie-lege”, este dată de următoarele caracteristici:

– conţine norme generale de drept (care nu vizează un singur salariat);
– este permanent (se aplică succesiv, de multiple ori, pe perioada pentru care a fost încheiat);
– are caracter abstract;
– este obligatoriu, întocmai ca prevederile legale.

 

În literatura juridică din ţara noastră este, se poate spune, unanim acceptat faptul că, indiferent de nivelul la care este încheiat, contractul colectiv de muncă este un act sui generis, fiind în acelaşi timp act juridic (contract, convenţie) – sursă de drepturi şi obligaţii subiective şi reciproce ale părţilor, dar şi izvor de drept, fiind sub acest aspect o normă convenţională negociată.