Ramura de drept este definită ca un ansamblu de norme juridice, legate organic între ele, care reglementează relaţii sociale ce au acelaşi specific, folosesc aceeaşi metodă sau acelaşi complex de metode. Sunt ramuri: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul penal, dreptul muncii, dreptul comercial etc.Sistemul de drept al unui stat este un ansamblu unitar, un sistem omogen, nefiind posibil ca ramurile sistemului de drept să aibă o existenţă singulară, ruptă de orice legătură cu vreuna dintre celelalte ramuri de drept, componente ale sistemului.

1. Dreptul muncii şi dreptul constituţional
Dreptul constituţional este acea ramură a dreptului unitar formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii.



Principiile dreptului constituţional se regăsesc în toate celelalte ramuri ale dreptului, inclusiv în dreptul muncii, fiind dezvoltate de acestea.
Legătura dreptului muncii cu dreptul constituţional rezultă şi din activitatea Curţii Constituţionale legată de controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale legislaţiei muncii.

2. Dreptul muncii, dreptul civil şi dreptul procesual civil
Dreptul civil este acea ramură care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.
Dreptul procesual civil reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea de judecare a cauzelor civile şi de executare a hotărârilor pronunţate în aceste cauze.
Dreptul civil reprezintă dreptul comun, astfel încât ori de câte ori dreptul muncii nu reglementează prin norme proprii o situaţie juridică, se va apela la norma din dreptul comun, şi anume din dreptul civil, având în vedere şi specificul raporturilor de muncă. Acest principiu este consacrat de art.295 alin.1 din Codul muncii, potrivit căruia dreptul muncii se întregeşte cu dispoziţiile legislaţiei civile.
În privinţa dreptului procesual civil, principiile fundamentale ale procesului civil – publicitatea, oralitatea şi contradictorialitatea dezbaterilor, rolul activ al instanţei etc, se aplică în mod corespunzător şi jurisdicţiei muncii. Art. 249 Codul muncii prevede că „procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială” , şi anume prin normele speciale din dreptul procesual civil.

3. Dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale
Dreptul securităţii sociale este acea ramură a dreptului, autonomă, aparţinând dreptului public, alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de asigurări sociale şi pe cele de asistenţă socială.
Dreptul muncii are o strânsă legătură cu dreptul securităţii sociale deoarece  unele drepturi de asigurări sociale (indemnizaţiile şi concediile pentru incapacitate de muncă, de maternitate etc.) sunt grefate pe calitatea de salariat; acordarea indemnizaţiei de şomaj este consecinţa desfăşurării unei activităţi salariale; contractele colective de muncă pot cuprinde clauze prin care se acordă salariaţilor drepturi suplimentare de asigurări sociale; izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi ale dreptului securităţii sociale, sunt, deseori, comune; litigiile de asigurări sociale sunt
de competenţa aceloraşi tribunale specializate care soluţionează şi conflictele de muncă.

4. Dreptul muncii şi dreptul administrativ
Dreptul administrativ este ramura dreptului public care reglementează, concret sau cu valoare de principiu, relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice sau structuri private, învestite cu autoritate publică, pe deoparte şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte.
Legaturile dintre aceste ramuri este data de :
– printre izvoarele dreptului muncii se numără acte normative emise de organul suprem al puterii executive – Guvernul sau diferite ministere, în special Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
– unele acte administrative individuale de repartizare în muncă constituie factor declanşator pentru dobândirea calităţii de salariat şi există situaţii în care este necesară emiterea unor avize, autorizaţii sau atestate pentru încheierea unor contracte individuale de muncă.
Retragerea acestora va conduce, potrivit art.56 lit.h din Codul muncii, la încetarea de drept a acelor contracte;
– subiecte ale unor raporturi juridice de muncă sunt instituţii ori unităţi aparţinând puterii executive, acestea încheind contracte de muncă cu salariaţii lor;
– raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici sunt reglementate prin dispoziţii de drept administrativ (Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici), dreptul muncii constituind dreptul comun.

5. Dreptul muncii şi dreptul comercial
Dreptul comercial este ansamblul de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor juridice, faptelor şi operaţiunilor considerate de lege fapte de comerţ, precum şi, raporturile juridice la care participă persoanele care au
calitatea de comerciant.
Dreptul comercial se află în legătură cu dreptul muncii, în esenţă, datorită faptului că toate categoriile de comercianţi persoane juridice pot folosi munca salariată şi, avea, aşadar, calitatea de angajator.
Comercianţii, ca parte a contractelor (colective şi individuale) de muncă sunt supuşi dreptului muncii, având numeroase obligaţii privind naşterea, desfăşurarea şi încetarea raporturilor juridice de muncă. În plus, auxiliarii comerţului, asociaţii, acţionarii, administratorii pot avea şi calitatea de salariaţi la societatea respectivă, situaţie în care li se vor aplica, după caz, normele dreptului muncii, dar şi cele ale dreptului comercial.