Home
Dreptul transporturilor
Clauze obligatorii ale contr. de transport de marfuri
Dreptul transporturilor
Clauze obligatorii ale contr. de transport de marfuri Meniu
Curs Valutar
Cele mai citite
Ultimele adaugate
| Clauze obligatorii ale contr. de transport de marfuri |
|
|
|
| Friday, 22 February 2008 | |
|
Acestea formează obiectul art.415 Cod comercial si au ca obiect:
a) datarea contractului; b) natura documentului de transport; c) părţile în cauză; d) identificarea bunurilor transportate; e) obligaţiile cărăuşului; f) plata preţului; g) semnătura înscrisului. a) Datarea contractului Potrivit prevederilor art. 415 Cod comercial „scrisoarea de cărat trebuie datată”. Această primă menţiune prezintă importanţă deoarece determină ziua încheierii contractului de transport, de când începe în mod normal executarea obligaţiilor asumate. În plus, datarea interesează pentru a se putea stabili dacă expeditorul era sau nu o persoană cu capacitate de exerciţiu la data perfectării actului juridic. b) Natura documentului de transport Această menţiune este cerută incidental de art.415 pct.4, în cadrul reglementării privitoare la destinatar. Textul impune să fie arătat în mod explicit „dacă scrisoarea de cărat este la ordin sau la purtător”. Felul documentului de transport (nominativ, la ordin sau la purtător) influenţează identificarea destinatarului (prin nume, prin gir sau prin simpla posesie a titlului). c) Părţile în cauză Art.415 pct.2 Cod comercial impune să se precizeze în documentul de transport „numele expeditorului şi locuinţa sa”. Menţiunea arătată permite cărăuşului să cunoască persoana de la care poate primi în mod valabil, în timpul deplasării, aşa-numite „contra-ordine”, precum cel de schimbare a destinaţiei sau de înlocuire a destinatarului. În al doilea rând, art.415 pct.3 Cod comercial cere să fie specificate „numele şi locuinţa cărăuşului” (domiciliu, reşedinţă, sediu). Transportatorul, fiind parte principală în contract, trebuie să fie nominalizat fiindcă numai astfel destinatarul sau cesionarul de drepturi va şti fără dubiu pe cine poate trage la răspundere în cazul pierderii sau avarierii bunului strămutat. Art.415 pct.4 Cod comercial cere să fie nominalizată persoana destinatarului, prin elementele uzuale de identificare. Menţiunea este necesară spre a înlesni cărăuşului, la terminarea călătoriei, determinarea persoanei îndreptăţite să primească marfa. d) Identificarea bunurilor transportate Descrierea încărcăturii pe care expeditorul o predă cărăuşului constituie, potrivit art.415 pct.1 Cod comercial, încă o menţiune obligatorie în documentul de transport. Textul cere să se precizeze „natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transportat”. Dacă lucrurile sunt în lăzi sau pachete trebuie specificate în plus: calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile aplicate. Scopul urmărit prin aceste menţiuni este să înlesnească identificarea lucrurilor atât de către cărăuş, care trebuie să le elibereze la capătul deplasării, cât şi de către destinatar, care le va primi. Descrierea încărcăturii serveşte pentru a se evalua cuantumul despăgubirilor pe care cărăuşul le poate datora în cazul pierderii sau degradării unor bunuri în cursul transportului. Lucrurile preţioase, banii şi titlurile comerciale trimise în colete trebuie individualizate de către expeditor, arătând nu numai felul lor, ci şi exactă. În lipsă, expeditorul nu poate pretinde de la cărăuş despăgubiri echivalente cu valoarea adevărată a acestor lucruri preţioase dacă s-au pierdut pe parcurs din vina transportatorului. e) Obligaţiile cărăuşului Art.415 pct.4 Cod comercial cere mai întâi să se menţioneze „locul de destinaţie”. Numai cunoscând precis destinaţia, cărăuşul va fi în măsură să îndrumeze corect mijlocul de transport. În al doilea rând trebuie să se menţioneze „timpul în care trebuie să fie făcut transportul” (art.415 pct.6). Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte de către părţi(art.422). Termenul de executare a contractului de transport începe să curgă de la data (zi, oră) când lucrul a fost predat cărăuşului de către expeditor. f) Plata preţului Această obligaţie esenţială trebuie exprimată în cuprinsul documentului (art.415 pct.5 Cod Comercial). Costul depinde în principal de felul transportului, distanţa parcursă, natura, dimensiunile şi greutatea lucrului supus deplasării. În afară de preţul propriu-zis al transportulului, costul total al acestuia poate să mai includă şi alte sume. Codul comercial menţionează printre numele adiţionale „provizionul” ce desemnează remuneraţia cuvenită comisionarului, denumită în prezent „comision”. Provizionul va fi inclus în suma globală datorată de expeditor. g) Semnătura În preambulul art.415 Cod comercial se prevede că „scrisoarea de cărat trebuie să fie datată subscrisă de expeditor”. Prin semnătura acestuia se manifestă adeziunea sa necondiţionată la clauzele contractului de transport. Textul nu prevede însă şi semnătura cărăuşului. Prin contrast cu cele arătate, în prezent se impune ca scrisoarea de trăsură nominativă să fie semnată de ambele părţi contractante, cărăuş şi expeditor. |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
Login
Ultimele stiri
| Site-ul a fost lansat azi, 18 febr 2008 |
Reclama
Statistici
Membri: 72Stiri: 2292
Linkuri: 31


