Transportul, fiind o specie a prestărilor de servicii, prezintă unele caracteristici comune întregului gen din care face parte:
– prestatorul de servicii, în speţă cărăuşul, care se bucură de independenţă juridică faţă de cealaltă parte contractantă.


El nu este prepusul clientului ci execută obligaţiile asumate;
– prestatorul de servicii (inclusiv, deci, cărăuşul) aduce la îndeplinire contractul încheiat pe propriul risc;
– orice contract de prestări servicii (la fel cu transportul) se clasifică în sfera actelor juridice cu titlu oneros.
Remuneraţia constituie cauza juridică care îl determină pe prestator să aducă la îndeplinire serviciul convenit.

 

3. Particularităţi ale contractului de transport

Pe lângă trăsăturile comune oricărei prestări de servicii, contractul de transport se individualizează prin caracteristici proprii:
– o activitate constând în deplasarea de persoane sau de mărfuri;
– exercitarea activităţii de cărăuş ca profesie de sine stătătoare;
– conducerea tehnică şi comercială a operaţiunii;
– autonomia contractului de transport faţă de contractele corelative.

 

Transportul constă în deplasarea în spaţiu a unor persoane sau mărfuri, strămutarea analizându-se ca obligaţie fundamentală a cărăuşului.
Orice transport implică parcurgerea unui itinerar prestabilit, fie prin tarifele publice ale cărăuşului, fie prin înţelegerea părţilor.
Dacă transportul are ca obiect mărfuri, alegerea rutei este determinată, de obicei, de distanţa minimă dintre locul de pornire şi cel de destinaţie, deoarece are costul, respectiv preţul cel mai redus.
Deplasarea de persoane se face cel mai frecvent tot pe ruta directă, din motive de ordin economic.

5. Profesionalitatea activităţii desfăşurate de cărăuşi

 

Cerinţa profesionalismului se întemeiază pe dispoziţii legale.
Atât art.1476 şi 1477 Cod civil, cât şi art.3 pct.13 Cod comercial se referă la „întreprinzători” de transporturi, aşadar persoane fizice sau juridice care organizează deplasarea de persoane sau de bunuri ca servicii puse la dispoziţia publicului.
Profesionalismul presupune, cu necesitate, în transporturi, repetabilitatea obişnuită a deplasării de persoane sau de mărfuri, efectuată de
către întreprinderea în cauză. În atare condiţii transportul dobândeşte natură comercială, prin săvârşirea constantă a actelor obiective de comerţ la care se referă art.3 pct.13 Cod comercial.

6. Gestiunea comercială şi tehnică a transportului

Deplasarea de persoane sau mărfuri este o activitate complexă ce trebuie organizată, supravegheată şi dirijată de către cărăuş spre a se
desfăşura în condiţii normale.
Întreprinderea prestatoare de servicii îşi asumă din acest punct de vedere atât gestiunea comercială, cât şi gestiunea tehnică a transportului.
Gestiunea comercială are ca obiect principal selecţionarea şi instruirea personalului de specialitate (ofiţeri de bord, mecanici, şoferi, tehnicieni, angajaţi auxiliari), dotarea întreprinderii cu parcul mijloacelor de transport necesare, aprovizionarea cu combustibili.
Gestiunea tehnică priveşte elaborarea şi aplicarea corectă a normativelor pentru parcursul feroviar, rutier, naval sau aerian, verificarea şi garantarea bunei stări de funcţionare a mijlocului de transport înainte de începerea unei călătorii, conducerea efectivă a mijlocului de transport.
Transportatorul exercită gestiunea comercială şi tehnică din proprie iniţiativă, sub autoritate personală şi pe răspunderea sa.

Autonomia contractului de transport, ca instituţie juridică, trebuie înţeleasă într-un dublu sens şi anume:
a) Regimul său juridic nu este influenţat de existenţa vânzării, închirierii sau asigurării corelative a bunurilor.
Contractul de transport se încheie şi se execută independent de eventualele convenţii existente între predător sau destinatar şi terţi. De aici rezultă consecinţa că, pentru transportator, calitatea de proprietar al mărfii este indiferentă.
b) În faza judiciară, partea care reclamă daune de la cărăuş în baza unui contract de transport trebuie să facă dovada calităţii sale de parte
contractantă în contractul de transport – expeditor sau destinatar – iar nu un titlu de proprietate asupra lucrului predat pentru transport, proprietarul lucrului neavând calitatea de a figura ca parte în proces, lipsindu-i legitimitatea necesară.

Contractul de transport prezintă un mare număr de variante în funcţie de obiectul activităţii cărăuşului (transport de călători, de mărfuri, bagaje şi mesagerii) de mijloacele de transport folosite (feroviar, rutier, pe apă, aerian), de particularităţile ce le implică transporturile internaţionale
faţă de transporturile interne.
Indiferent de obiectul său, contractul de transport prezintă următoarele caractere juridice:
a) este un contract bilateral (sinalagmatic), chiar de la încheierea lui valabilă, dând naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina
părţilor contractante: cărăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura sau o anumită persoană, iar expeditorul sau călătorul se obligă să plătească preţul transportului;
b) este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărind să obţină un folos, un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate. Expeditorul urmăreşte deplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract (sau călătorul să ajungă la destinaţie), iar cărăuşul doreşte să primească preţul convenit (tariful de transport);
c) este un contract comutativ, părţile cunoscând întinderea obligaţiilor reciproce pe care şi le asumă chiar din momentul încheierii contractului şi pot aprecia echivalenţa acestor prestaţii reciproce;
d) contractul de transport de persoane este un contract consensual.
Consimţământul stă la baza raporturilor ce se stabilesc între ei şi dă naştere tuturor obligaţiilor corelative.
e) contractul de transport de mărfuri, cu excepţia celui maritim, are un caracter real, pentru încheierea valabilă a contractului consimţământul
părţilor trebuie să se materializeze în predarea (remiterea) efectivă  mărfurilor care urmează să fie transportate de către cărăuş.
f) contractul de transport încheiat între agenţi economici este un contract cu conţinut economic, căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte, precum şi legislaţia de drept comun în vigoare în această materie.