Poate fi o acţiune sau inacţiune ce provoacă daune cocontractantului.

De regulă, răspunderea cărăuşului ia naştere din fapte comisive.

Fapta cărăuşului trebuie să aibă natură ilicită.

b) Vinovăţia cărăuşului

Răspunderea contractuală a cărăuşului poate fi angajată dacă în săvârşirea unei fapte păgubitoare ilicite a acţionat cu vinovăţie.

În cadrul contractului de transport vinovăţia cărăuşului prezintă forma culpei, constând într-o imprudenţă sau o neglijenţă a acestuia.

c) Existenţa prejudiciului

Denumit, de asemenea, pagubă sau daună, este rezultatul faptei ilicite a cărăuşului şi poate fi material sau moral.

Paguba materială constă în lezarea unui drept sau unui interes material al expeditorului sau destinatarului şi include paguba efectivă, cât şi câştigul nerealizat.

Prejudiciul moral constă în vătămarea unui interes personal nepatrimonial, fiind susceptibil de preţuire bănească.

Expeditorul sau destinatarul pot cere repararea unui prejudiciu care îndeplineşte următoarele condiţii:

– este cert;

– este personal;

– suferit direct;

– previzibil în momentul perfectării acordului de voinţă al părţilor.

d) Există o legătură cauzală între fapta păgubitoare şi daună.

Cărăuşul este obligat să repare paguba numai dacă este provocată efectiv de fapta sa ilicită. Cerinţa menţionată este expres enunţată de art.998 şi 999 Cod civil.

Cărăuşul poate fi chemat să răspundă şi pentru fapta altuia în temeiul art.1102, 1473, 1624 Cod civil şi 423 Cod comercial.

Răspunderea cărăuşului pentru alte persoane în raporturile sale cu expeditorul sau destinatarul prezintă o natură contractuală şi nu delictuală.

2. Exonerarea de răspundere a cărăuşului

Spre a se degreva de răspundere cărăuşul poate contesta fapta care i se impută, infirmând probele administrate împotriva sa sau invocând circumstanţe de natură să-l elibereze de sancţiunile contractuale instituite pentru neexecutarea obligaţiei convenite ori pentru îndeplinirea ei cu întârziere.

Regimul juridic al acestor mijloace de apărare, statornicit în dreptul comun al răspunderii civile, înglobează, în principiu, şi domeniul transporturilor.

Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei păgubitoare sunt:

– legitima apărare;

– starea de necesitate;

– îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau desfăşurate în virtutea ordinului superiorului;

– exercitarea unui drept subiectiv;

– consimţământul creditorului.

Starea de necesitate absolvă pe cărăuş de consecinţele caracterului ilicit al faptei păgubitoare, dacă aceasta a fost săvârşită în scopul de a salva de la un pericol iminent şi de neînlăturat vieţi omeneşti sau bunuri importante.

Ordinul legii poate să ocazioneze întreruperea unui transport aflat în curs de desfăşurare pentru motive impuse de dispoziţia în temeiul căreia este luată măsura restrictivă. Asemenea situaţii se ivesc în traficul fluvial din România, dacă autorităţile dispun iernatul forţat pe Dunăre din cauza îngheţării apelor, sau drept consecinţa rechiziţionării unor mijloace de transport, în situaţii de embargo instituit de Naţiunile Unite.

Consimţământul creditorului se materializează, de regulă, printr-o declaraţie anterioară producerii daunei, care constituie o clauză de nerăspundere sau de restrângere a răspunderii cărăuşului în situaţia producerii unui prejudiciu.

Cauzele care înlătură vinovăţia cărăuşului sunt:

– fapta victimei;

– fapta unui terţ pentru care autorul prejudiciului nu este ţinut să răspundă;

– cazul fortuit;

– forţa majoră.

Fapta terţului poate constitui cauză exoneratorie de răspundere pentru cărăuş, dacă prezintă caracterul excepţional, imprevizibil şi inevitabil al forţei majore.

3. Probele în materia răspunderii cărăuşului

Se cer solicitantului despăgubiri care trebuie să stabilească:

– existenţa contractului de transport;

– faptul prejudiciabil pe care l-a suferit.

În cadrul răspunderii contractuale în transporturi, vinovăţia cărăuşului este prezumată, reclamantul nefiind obligat să administreze dovezi în această privinţă.

Cărăuşul, în apărarea sa, poate folosi orice mijloace de probă pentru a înlătura susţinerile reclamantului, inclusiv cauzele exoneratorii de răspundere.

Evaluarea prejudiciului poate fi:

a) judiciară;

b) legală;

c) convenţională.

a) Evaluarea judiciară revine instanţei judecătoreşti sau arbitrajului comercial şi este o trăsătură comună răspunderii contractuale şi delictuale.

b) Evaluarea legală este cea care se face prin lege şi interesează răspunderea civilă, care decurge din neplata la scadenţă a unei sume în numerar datorate creditorului. Sub aspect material este reglementată în prezent prin Decretul 311/1954 pentru stabilirea dobânzii legale.

           c) Evaluarea convenţională are la bază convenţia prealabilă a părţilor contractului de transport, prin care determină întinderea prejudiciului care urmează să fie reparat de către debitor. Acordul realizat în acest sens se numeşte clauză penală şi este guvernat în principiu de regulile dreptului comun. Contravaloarea convenită pentru a repara prejudiciul creditorului constă în mod normal într-o sumă de bani.