Moartea neviolentă
Moartea neviolentă este moartea care se produce fără a se încălca dreptul la viaţă al fiinţei umane şi/sau fără intervenţia unui agent traumatic extern organismului; determinată exclusiv de cauze interne, moartea neviolentă poate fi:
− naturală (moartea „de bătrâneţe”) – ce survine la vârste înaintate, prin procesul fiziologic de îmbătrânire a organismului; este o situaţie excepţional de rar întâlnită, deoarece, de cele mai multe ori în determinismul morţii intervine o boală sau un traumatism;

− patologică – moartea ca eveniment final al evoluţiei unei afecţiuni, boli organice etc.


; este cel mai frecvent tip de deces şi, de fapt, face obiectul disciplinei de anatomie patologică. Moartea patologică se poate produce lent (spre exemplu după spitalizări de lungă durată pentru cancer, tuberculoză, ciroză hepatică etc.) sau rapid (spre exemplu un infarct miocardic, sau după un accident vascular cerebral etc.).

 

Moartea violentă
Moartea violentă poate fi definită ca fiind moartea ce se produce ca urmare a nerespectării dreptului la viaţă al fiinţei umane, datorită intervenţiei unui agent traumatic (factor) extern organismului.
Moartea violentă poate surveni în următoarele împrejurări:
a) accidente, situaţie în care forma de vinovăţie este culpa, fie a persoanei însăşi (spre exemplu, nerespectarea regulilor de protecţia muncii, conducerea unui autovehicul cu defecţiuni mecanice majore sau sub influenţa băuturilor alcoolice etc.) cu pierderea controlului autovehiculului  şi producerea unui accident cu decesul şoferului etc.) fie a autorului; deci moartea se produce întâmplător, fără să se fi urmărit ori acceptat deznodământul fatal (accidente de muncă, casnice, rutiere, feroviare etc.).
Tot în categoria morţilor violente-accidentale este inclus şi decesul, consecinţă a unor deficienţe, greşeli în activitatea de asistenţă sanitară, respectiv o conduită terapeutică inadecvată situaţiei respective: tratament incorect efectuat sau aplicat cu întârziere, nesupravegherea competentă a pacientului etc. Decesul, rezultat ca urmare a încălcării normelor deontologice medicale, poate surveni• (şi) când procesul tanatogen este declanşat de acţiunea unui agent traumatic exogen (deci ar fi vorba de o moarte violentă): [exemplu: traumatism abdominal prin agresiune → ruptură de splină → nu se intervine operator în timp util → deces prin hemoragie
internă]; • (şi) când cauza tanatoiniţială este reprezentată printr-o boală, afecţiune internă (deci o moarte neviolentă) care a fost neglijată sau tratată cu superficialitate de către medic. [exemplu: apendicită acută →nu se intervine chirurgical la timp, temporizându-se în mod nejustificat tratamentul operator → peritonită → stare toxico-septică → deces].
b) sinucideri, acte autolitice produse, de cele mai multe ori, cu intenţie (directă) dar şi, în unele cazuri, din culpă, accidental spre exemplu în încercarea iluzorie de obţinere a satisfacţiei erotice pe alte căi decât cele naturale, multe persoane, de regulă tinere, au decedat prin diverse forme de asfixie mecanică
c) crime, omucideri heteroagresive, produse cu intenţie (directă sau indirectă) ori cu praeterintenţie; tot în această categorie a omuciderilor este inclus şi omorul săvârşit la rugămintea sau cu acceptul victimei.
d) execuţie capitală (pedeapsa cu moartea) este o împrejurare particulară de deces a unei persoane care a fost condamnată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată legal investită;
Pedeapsa cu moartea se realizează cel mai frecvent prin: decapitare (mai ales în trecut), spânzurare (mai rar), electrocuţie pe „scaunul electric” sau prin injecţie letală.

 

Moartea suspectă de a fi violentă
Inainte de efectuarea autopsiei medicolegale, cu ocazia cercetărilor judiciare efectuate la faţa locului sau în cadrul anchetei preliminare, declanşate cu ocazia descoperirii unui cadavru uman, la limita dintre cele două tipuri, diametral opuse de moarte (violentă şi neviolentă) poate fi descrisă moartea suspectă de a fi violentă.
Se consideră moarte suspectă de a fi violentă în următoarele situaţii:
a) decesul unei persoane a cărei sănătate, prin natura serviciului, a fost verificată periodic din punct de vedere medical;
b) deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi sau instituţii;
c) deces care survine în custodie (moartea persoanelor aflate în detenţie sau private de libertate, în spitalele psihiatrice, decesele în spitale penitenciare, în închisoare sau în arestul poliţiei), moartea asociată cu activităţile poliţiei sau armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestaţiilor publice sau orice deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortură sau orice altă formă de tratament violent sau inuman;
d) multiple decese repetate, în serie sau concomitente într-o comunitate;
e) cadavre neidentificate sau scheletizate;
f) decese survenite în locuri publice sau izolate;
g) când moartea survine la scurt interval de timp (de regulă, până la 24 ore) de la internarea într-o unitate sanitară, timp în care nu s-a putut stabili un diagnostic (prin care să se poată explica decesul), care să excludă o moarte violentă;
h) când moartea este pusă în legătură cu o deficienţă în acordarea asistenţei medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecţie a muncii;
i) decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenţie diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală.
j) moartea subită (deces survenit brusc, rapid, în plină stare de sănătate, la o persoană fără o patologie diagnosticată ori cu o afecţiune cronică, aflată în tratament şi a cărei evoluţie nu presupunea acest
deznodământ).
k) moartea prin inhibiţie (moartea reflexă), ce se produce la indivizi sănătoşi (cu „autopsie albă”), dar cu o reactivitate particulară, la care datele de anchetă pun în evidenţă un moment traumatic, petrecut cu puţin timp anterior decesului, asupra unei zone recunoscute ca reflexogene:
− subcutanată: regiunea laringiană, regiunea epigastrică, scrotul, faţa anterioară a tibiei, globii oculari (prin comprimare);
− mucoasă: laringiană, a colului uterin, a anusului (dilatarea bruscă → deces);
− seroasă: pleure, uneori pericard sau peritoneu (la puncţii).
e) moartea funcţională sau moartea dinamică (Claude Bernard) în care la autopsie nu se pun în evidenţă nici un fel de leziuni sau modificări organice („autopsie albă”) iar din datele de anchetă nu se pot obţine elemente care, măcar să sugereze o acţiune traumatică.