Semnele vitale (aÅŸa cum reiese ÅŸi din denumire) indică posibilitatea ca subiectul să fi fost în viaţă în momentul producerii leziunilor traumatice; acest fapt nu poate fi însă afirmat cu certitudine. Exemple:
• „ciuperca” de spumă, la cadavrele scoase din apă;
• funinginea din jurul orificiilor nazale sau a gurii la cadavrele găsite la locul incendiilor;
• protruzia limbii între arcadele dentare, mai ales la cadavrele la care cauza morÅ£ii o constituie asfixia mecanică;
• „emisia” spermatică (prezenÅ£a spermei exteriorizată la nivelul regiunii genitale);
• prezenÅ£a sângelui în jurul cadavrului:

- sub forma unor stropi împrăştiaÅ£i la distanÅ£e diferite, ceea ce orientează diagnosticul către o posibilă hemoragie externă de natură arterială (în această situaÅ£ie sângele are o coloraÅ£ie mai deschisă – sânge roÅŸu-viu);
− sub formă de „baltă” în imediata apropiere a cadavrului, ceea ce ar sugera o hemoragie externă de natură venoasă (în această situaÅ£ie sângele are o coloraÅ£ie mai închisă – sânge negricios).



Reacţia vitală propriu-zisă
În această grupă sunt incluse modificările posttraumatice cu caracter cert vital, care în mod sigur au survenit în timpul vieÅ£ii.
1. Reacţii vitale propriu-zise locale
Acestea, de regulă, sunt descrise în morÅ£ile lente, cu agonie îndelungată.
Din această categorie fac parte:
a) hemoragia tisulară – leziune infiltrativ-hemoragică, numită frecvent în activitatea practică „infiltrat sanguin”, „infiltrat hemoragic” sau „infiltrat de sânge”.
– poate fi pusă în evidenţă la nivelul:
• Å£esutului moale: muÅŸchi, Å£esut subcutanat, organe;
• Å£esutului dur: oase, dinÅ£i;
– este consecinÅ£a fisurării vaselor de sânge (indiferent de calibru), cu extravazarea consecutivă a sângelui care se fixează în Å£esuturile din jur;
– apare ca o zonă roÅŸietică-negricioasă ce contrastează cu Å£esutul din jur ÅŸi care nu poate fi îndepărtată de jetul de apă („prin spălare”), fiind aderentă.
Corespondentul tegumentar al hemoragiei tisulare este echimoza.
b) coagularea (proprietate a sângelui care se pierde după moarte):
− cheagurile de sânge care se formează în timpul vieÅ£ii (coaguli intravitali) sunt aderente de Å£esut (spre exemplu de marginile plăgii sau de peretele vascular), au suprafaÅ£a rugoasă, sunt friabile ÅŸi au un aspect mat-uscat.
− cheagurile de sânge care se produc postmortem (coaguli cruorici) nu sunt aderente de Å£esut/perete vascular ÅŸi au suprafaÅ£a netedă, lucioasă, umedă.
Printr-o serie de determinări de laborator cantitatea de fibrină din cheagul de sânge poate fi cuantificată; cu cât coagularea s-a declanÅŸat mai tardiv faţă de momentul morÅ£ii, cu atât ÅŸi cantitatea de fibrină este mai redusă.
c) crusta, etapă în evoluÅ£ia spre vindecare a plăgilor sau excoriaÅ£iilor ÅŸi care necesită un interval mai mare de supravieÅ£uire pentru a se putea forma. În aceeaÅŸi categorie poate fi inclusă ÅŸi cicatricea;
d) retracÅ£ia Å£esuturilor secÅ£ionate – îndepărtarea (dehiscenÅ£a) marginilor plăgii, ce dă impresia de lipsă de Å£esut;
− pielea ÅŸi muÅŸchii au cea mai mare capacitate de a se retracta; dacă traiectul de secÅ£iune este perpendicular pe fibrele elastice (din tegument) sau pe cele musculare, distanÅ£a dintre marginile plăgii este maximă;
− în plăgile produse postmortem marginile acestora nu sunt îndepărtate (nu există dehiscenţă), sunt mai moi ÅŸi netumefiate.
e) inflamaÅ£ia – reacÅ£ia de răspuns (de protecÅ£ie) a organismului viu la acÅ£iunea unor factori sau agenÅ£i ai mediului*, având drept scop anularea sau diminuarea consecinÅ£elor posttraumatice (repararea Å£esutului lezat).
La cadavru, inflamaţia se poate recunoaşte:
– macroscopic prin:
• tumefiere (tumor);
• roÅŸeaţă (rubor) – în primele ore de la deces. [Celelalte semne macroscopice ale inflamaÅ£iei la persoanele vii sunt: căldura locală (calor), durerea (dolor) ÅŸi alterarea funcÅ£ională (functio lesa)].
− microscopic prin reacÅ£ia leucocitară (leucocitoză → marginaÅ£ie
→ diapedeză → aglomerare perivasculară locală), al cărei debut a fost semnalat la 15 minute posttraumatic (V. BeliÅŸ).
f) transformările hemoglobinei** din infiltratele sanguine posttraumatice; astfel, în funcÅ£ie de etapele de degradare a hemo-globinei, pot fi descrise o serie de variaÅ£ii de culoare:
− iniÅ£ial coloraÅ£ie roÅŸie (posttraumatică);
Hemoglobina este un pigment sanguin de culoare roÅŸie, conÅ£inută în hematii (eritrocite), având rol în fixarea oxigenului (O2) în vederea transportului acestuia către locurile de utilizare (celule).
− începând cu zilele 2-3, infiltratul de sânge capătă o coloraÅ£ie ruginie sau galben-ocră, datorită formării hemosiderinei;
− ulterior, începând cu ziua a 11-a de la constituirea infiltratului sanguin, apare o coloraÅ£ie gălbui-brună cu tentă roÅŸiatică, prin formarea bilirubinei (hematoidină).
g) reacÅ£ii enzimatice  prin care pot fi diferenÅ£iate infiltratele sanguine de lividităţile cadaverice.
2. Reacţii vitale propriu-zise generale
a) aspiratul pulmonar
Punerea în evidenţă la nivelul alveolelor pulmonare (ultimele ramificaÅ£ii ale căilor respiratorii, mici cavităţi, care în mod normal, conÅ£in doar aer) – deci nu în conductele respiratorii (trahee, bronhii, bronhiole), unde pot ajunge ÅŸi după moarte – diferite elemente: sânge, conÅ£inut gastric, funingine, apă, pământ etc., face dovada existenÅ£ei respiraÅ£iei în momentul contactului cu materialul aspirat.
b) conţinutul gastric
PrezenÅ£a în stomac ÅŸi/sau duoden (prima porÅ£iune a intestinului subÅ£ire, care este separată de stomac prin sfincterul piloric, ce se contractă postmortem în cadrul procesului general al rigidităţii cadaverice ÅŸi nu mai permite trecerea conÅ£inutului gastric în intestin) de sânge, funingine, apă, pământ etc poate fi interpretată ca reacÅ£ie vitală, cu anumite rezerve.
c) embolia
În medicina legală, prin embolie se înÅ£elege prezenÅ£a în vasele sanguine a unui element/material care, în mod normal, nu face parte din (nu se găseÅŸte) în sânge, denumit embol.
Din punct de vedere al compoziţiei, acesta poate fi:
– lichid: grăsimi, lichid amniotic etc.;
– solid: fragmente de Å£esut, corpi străini (plancton);
– gazos: aer, azot. ÅŸi poate fi pus în evidenţă prin anumite tehnici la autopsie.
d) anemia (an = fără + emia = sânge) – consecinţă a unor pierderi mari de sânge (hemoragie extenrnă sau internă), cu expresie necroptică macroscopică ÅŸi microscopică.
e) septicemia – infecÅ£ie generalizată a organismului, caracterizată prin triada: focar septic (primar), unde debutează infecÅ£ia ÅŸi se multiplică germenii + prezenÅ£a microbilor în sânge (septicopioemie) + însămânţări septice la distanţă (secundare) în diverse organe.
f) ÅŸocul – reacÅ£ie complexă neuro-endocrino-umorală de răspuns al organismului la acÅ£iunea unui stimul agresogen (traumatism, stare conflictuală etc.)
g) depistarea substanÅ£elor toxice în sânge ÅŸi/sau în diferite organe (ficat, rinichi). Exemplu: prezenÅ£a carboxihemoglobinei (compus rezultat din combinaÅ£ia hemoglobinei cu oxidul de carbon) în sânge (în cazul persoanelor decedate în incendii) sau în Å£esutul adiacent orificiului de intrare (în cazul împuÅŸcării în limita de acÅ£iune a factorilor secundari); prezenÅ£a toxicelor numai în stomac ridică semne de întrebare asupra momentului în care au fost administrate/introduse!