Dreptul de retentie este acel drept real care confera creditorului, în acelasi timp debitor al obligatiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a retine acel bun în stapânirea sa si de a refuza restituirea lui pâna când debitorul sau, creditor al lucrului, va plati datoria ce s-a nascut în sarcina lui în legatura cu lucrul respectiv.
În general, prin drept de retentie se întelege acel drept în virtutea caruia detentorul unui lucru este îndrituit sa-l retina pâna la plata unei creante pe care o are împotriva proprietarului lucrului.

Obligatia este indivizibila daca, datorita naturii obiectului sau conventiei partilor, nu poate fi împartita între subiectele ei active sau pasive.
Potrivit art. 1057 Cod civil „obligatia este nedivizibila atunci când obiectul ei, fara a fi denaturat, nu se poate face parti, nici materiale, nici intelectuale”, iar conform art. 1058 Cod civil „obligatia este nedivizibila când obiectul este divizibil, dar partile contractante l-au privit sub un raport de nedivizibilitate”.

Atunci cand pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen.
Cand o masura procesuala nu poate fi luata decat pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept incetarea efectului masurii.
Pentru celelalte termene procedurale se aplica, in caz de nerespectare, dispozitiile privitoare la nulitati.