Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei P. E. drepturile salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective precum şi înscrierea menţiunilor în carnetul de muncă.



Împotriva acestei sentinţei civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică , sub aspectul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune în termen de 3 ani care a început să curgă de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă,respectiv 4.04.2002,aceasta reprezentând data săvârşirii faptei adică a discriminării;
Prin decizia civilă nr. 160/R/05.03.2007 a Curţii de Apel Galaţi, s-a admis recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, împotriva sentinţei civile nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2552/91/2006.
S-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 1080/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi în rejudecare:
S-a constatat ca fiind prescrise drepturile salariale solicitate de reclamanta P. E., pe perioada noiembrie 2002 – 15.10.2003 în forma actualizată cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Potrivit art. 3, 7 din Decretul nr. 167/1968, termenul general de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Şi prin dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. „c” Codul muncii, se prevede că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Raportat la obiectul litigiului de faţă reprezentând despăgubiri cuvenite cu titlu de drepturi salariale reprezentând 30 % din îndemnizaţia de încadrare brută lunară conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 pe perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 şi 40 % pentru perioada mai 2004 – noiembrie 2004 din îndemnizaţia brută lunară, în baza Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2004, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, dreptul la acţiune s-a născut la data de 11.04.2002 reprezentând data intrării în vigoare a Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 care a generat o situaţie de discriminare în ceea ce-i priveşte pe magistraţi.
Ca atare, adoptarea Hotărârii nr. 185/12.07.2005 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a avut ca efect naşterea dreptului la acţiune, ci doar constatarea existenţei discriminării odată cu adoptarea actului normativ în discuţie.
Cu această decizie s-a recomandat Ministerului Justiţiei iniţierea unui proiect de act normativ în vederea eliminării situaţiei de discriminare intervenită între magistraţi.
Prin urmare, recurentul a iniţiat un proiect de act normativ concretizat ulterior în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, din expunerea motivelor actului normativ rezultând că s-a ţinut seama şi de Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Un asemenea demers înaintat de recurentul Ministerul Justiţiei nu reprezintă în mod necesar o recunoaştere a dreptului în sensul prevederilor art. 16 lit. „a” din Decretul nr. 167/1968 privind prescripţia extinctivă, reprezentând în fapt o aplicare a dispoziţiilor art. 19 indice 5 alin. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 137/2000 privind promovarea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
O atare concluzie se impune întrucât recunoaşterea la care se referă textul de lege presupune părăsirea de către debitor a faptei sale de împotrivire faţă de dreptul subiectiv corelativ şi trebuie să fie neîndoielnică.